Cum recondiționăm tâmplăria veche
Poate că ar trebui să tratăm cu mai mult respect aceste relicve ale trecutului, care au rezistat timpului și condițiilor diverse, încercând, chiar cu resurse medii, să le repunem în valoare. Nu vom fi deloc demodați, ba din contră. Una dintre tendințele momentului este de a puncta o amenajare cu elemente vintage / retro; nu înseamnă că ne transformăm locuința în muzeu, pentru că avem totdeauna la îndemână materiale, culori, texturi noi, moderne, aparatură hi-tech și libertatea de a le combina. Prima problemă care se pune este dacă tâmplăria respectivă poate fi salvată, iar de foarte multe ori răspunsul este pozitiv. De vreme ce, la momentul renovării, era cât de cât funcțională, înseamnă că structura era încă solidă, nefiind necesară decât o consolidare sau o reparație. Câteva colțare metalice (eventual ornamentate) pot aduce un plus estetic.
O reparație și acoperirea cu un nou strat de vopsea nu sunt satisfăcătoare totdeauna, deci o recondiționare capitală este de preferat. Problema cea mai mare este cine va executa această lucrare, care necesită răbdare și atenție la detaliu. Există echipe de meseriași specializate în recondiționări de tâmplărie veche, dar sunt din ce în ce mai puține și prețurile lor pot fi prohibitive pentru mulți proprietari. Nu este mai puțin adevărat că lucrările pot fi realizate și de către nespecialiști sau chiar în regim ”do-it-yourself”, deoarece operațiunile sunt relativ simple, iar materialele și instrumentele pot fi obținute de la orice magazin de construcții. Vă prezentăm aici varianta cea mai simplă a unei recondiționări, dar care are un efect cu adevărat spectaculos. Iată etapele de execuție și provocările lor:
1. Se îndepărtează elementele inutile – cuie, șuruburi, zăvoare la care se poate renunța (mai ales dacă nu sunt originale). Broasca va fi înlocuită, dacă este cazul, oricum este bine să fie demontată în timpul recondiționării; de asemenea, este indicată detașarea geamurilor de sticlă, dacă ulterior vopseaua se îndepărtează cu o sursă de căldură. Balamalele pot rămâne la locul lor fără probleme. În continuare, toate operațiunile se pot face pe poziție, dar, dacă este posibil, pentru o muncă mai ușoară, se demontează foile de ușă sau ramele de fereastră și se așează pe niște suporturi. Tocurile vor rămâne, desigur, la locul lor, dacă nu este nevoie de o reparare a acestora.
2. Se îndepărtează straturile vechi de vopsea cu ajutorul unei suflante cu aer cald sau a unei lămpi cu gaz; prima poate atinge temperaturi de 500 - 600ºC, a doua ajunge la 1200ºC – trebuie avut grijă ca lemnul să nu se ardă. Dacă ați optat să nu scoateți geamurile, puneți pe acestea un prosop îmbibat cu apă care să le protejeze și nu insistați prea mult cu sursa de căldură în apropiere (geamul se poate sparge). În zona respectivă, cât și pe sticlă, dacă aceasta este vopsită, puteți interveni cu un decapant: se toarnă, se lasă să își facă efectul și se îndepărtează resturile cu o spatulă, respectând cu strictețe normele de siguranță ale producătorului.
3. Se fac eventuale reparații și se chituiește. După ce ne asigurăm că geometria este cea corectă, este suficient să acoperim cu chit crăpăturile, găurile și, dacă avem suficientă răbdare, să refacem unele ornamente cu bucățele de lemn, adeziv pentru lemn și chit ca ultimă rectificare. Este bine să folosim un chit colorat cât mai apropiat de nuanța lemnului, cumpărat ca atare sau adăugând un pigment. Nu se folosește chit în strat prea gros, pentru că va crăpa. Cea mai afectată zonă este în general cea a broaștei de la ușă, aici fiind nevoie de mai multe reparații. De asemenea, de cele mai multe ori sunt afectate ramele exterioare ale ferestrelor, expuse la soare și precipitații, în special în zona inferioară, la lăcrimar. Pentru zonele care vor fi expuse la exterior, se va folosi un chit adecvat, nu pe bază de aracet.
4. Se șlefuiește suprafața, curățată de vopsea și chituită, cu hârtie abrazivă din ce în ce mai fină. Operațiunea poate fi făcută manual sau cu un șlefuitor electric, pentru suprafețele plane. În cazul din urmă, trebuie avut grijă să nu insistăm prea mult, să nu facem ”valuri” în lemn.
5. Se acoperă cu cel puțin două straturi de lac, eventual folosim un lac cu baiț, pentru că o nuanță închisă acoperă petele rămase inevitabil pe lemn (de la vopsea sau chit, de la tanin și pete, de la arderea vopselei etc.). Între straturi, se recomandă cel puțin o șlefuire fină, pentru că textura lemnului va deveni aspră.
După ce geamurile au fost remontate și chituite, iar ramele ferestrelor sau ușile au fost repuse pe poziție, pentru etanșeitate se pot folosi garnituri autoadezive, cu o grosime adaptată situației. Mai trebuie menționat aici un aspect: lemnul uscat, după ce a stat timp de decenii sigilat sub vopsea, la curățare și rejuvenare va intra în contact cu aerul umed și va absorbi o anumită cantitate de apă; este posibil ca după lăcuire să sufere mici modificări dimensionale până reintră în echilibru (fereastra se va închide mai greu). Este posibil, deci, să fie necesare mici reglaje și după darea în folosință. Dar, cu o asemnea recondiționare, tâmplăria mai poate fi utilă câteva decenii în plus.
