Cum montăm plăcile din piatră naturală: “cu mămăligi” sau “prin pieptănare”?
Montajul placilor din piatra naturala n-ar trebui sa ridice probleme, totusi exista suficiente exemple in care nerespectarea tehnologiei produce pagube insemnate. De pilda, in multe situatii, montatorii de piatra provin din cei de placi ceramice, ceea ce nu-i rau, totusi, fara o instruire specifica inainte de a se apuca de treaba, acestia pot gresi.
Montajul “cu mamaligi” este o eroare comuna care in multe situatii nu produce pagube imediat clientului, ci in timp - si atunci acestea sunt cu atat mai mari. Placile din marmura, granit, travertin, sunt de diverse dimensiuni, unele mai mici, de 10x10 cm sau 15x30 cm, altele mari, de 60x30 cm, 40x40 cm sau mai mari. Grosimea este si ea variabila, de la 1-1,2 cm pana la 3-4 cm. In aceste conditii placile au o greutate considerabila, de la 5-6 kg / placa la peste 15 kg / placa mare si groasa, fara adeziv. Daca montajul pe pardoseala a unei asemenea placi nu solicita suportul, montajul pe perete, mai ales daca acesta este din gips-carton, ridica probleme.
Ca atare alegerea adezivului, locul si tehnologia de montaj influenteaza in mod esential durata de viata a placarii. Montajul clasic se poate face fie “cu mamaligi” (in puncte), fie “prin pieptanare”.
Tehnologia “cu mamaligi” inseamna aplicarea adezivului pe spatele placii, in cateva puncte (3 sau 5). In multe situatii prinderea pe suport nu este ferma, in timp placa montata pe perete se desprinde iar cea de pe pardoseala se crapa.
Aceaste situatii se intampla din cauza ca intre “mamaligi” exista goluri de aer, zone in care aderenta este zero. Daca la o placa de faianta obisnuita, cu greutate redusa, aderenta selectiva poate juca feste sau nu, la o placa din piatra cu siguranta joaca. Si determina desprinderea placii de pe perete, mai ales daca montajul se face in locuri in care factorii de mediu se manifesta in mod activ (spatii umede, la exterior, medii industriale). Suplimentar in zonele umede actiunea apei poate produce decolorari ale unor suprafete, cu precadere ale rosturilor. La placarile de pardoseala folosirea “mamaligilor” se recunoaste mai intai prin sunetul lasat de pasi pe suprafata si apoi prin craparea unor placi, situatie mai des intalnita totusi la placarile exterioare solicitate, sau la cele din spatiile publice.
Adeptii metodei de montaj “cu mamaligi” argumenteaza folosirea acesteia prin usurinta de a monta placile adiacente la acelasi nivel, lucru adevarat. Acest aspect grabeste finalizarea montajului scazand, numarul de ore lucrate.
Folosirea tehnologiei “prin pieptanare”, care prevede aplicarea adezivului cu ajutorul unei gletiere cu dinti pe aproape toata suprafata placii (variind intre 60% placi mici si 95%-100% placi mari in zone umede), rezolva toate problemele. Suplimentar se acopera si substratul cu adeziv, asigurandu-se in acest mod o aderenta superioara si de durata. Aceste avantaje stau in balanta cu timpul necesar finalizarii operatiei, mai lung, mai ales ca trebuie mereu verificata planeitatea placarii. Totusi, chiar si cu aceste dezavantaje, se recomanda montajul “prin pieptanare”, intrucat ofera siguranta si durata de viata indelungata.
Poate singura situatie in care se poate alege montajul “cu mamaligi” este atunci cand se realizeaza o legatura chimica prin folosirea unor adezivi speciali (epoxidici), cu costurile aferente.
PIATRAONLINE practica prin echipa ei de montaj si recomanda placarea “prin pieptanare” ca o conditie esentiala pentru reusita.
Ca atare alegerea adezivului, locul si tehnologia de montaj influenteaza in mod esential durata de viata a placarii. Montajul clasic se poate face fie “cu mamaligi” (in puncte), fie “prin pieptanare”.
Tehnologia “cu mamaligi” inseamna aplicarea adezivului pe spatele placii, in cateva puncte (3 sau 5). In multe situatii prinderea pe suport nu este ferma, in timp placa montata pe perete se desprinde iar cea de pe pardoseala se crapa.
Aceaste situatii se intampla din cauza ca intre “mamaligi” exista goluri de aer, zone in care aderenta este zero. Daca la o placa de faianta obisnuita, cu greutate redusa, aderenta selectiva poate juca feste sau nu, la o placa din piatra cu siguranta joaca. Si determina desprinderea placii de pe perete, mai ales daca montajul se face in locuri in care factorii de mediu se manifesta in mod activ (spatii umede, la exterior, medii industriale). Suplimentar in zonele umede actiunea apei poate produce decolorari ale unor suprafete, cu precadere ale rosturilor. La placarile de pardoseala folosirea “mamaligilor” se recunoaste mai intai prin sunetul lasat de pasi pe suprafata si apoi prin craparea unor placi, situatie mai des intalnita totusi la placarile exterioare solicitate, sau la cele din spatiile publice.
Adeptii metodei de montaj “cu mamaligi” argumenteaza folosirea acesteia prin usurinta de a monta placile adiacente la acelasi nivel, lucru adevarat. Acest aspect grabeste finalizarea montajului scazand, numarul de ore lucrate.
Folosirea tehnologiei “prin pieptanare”, care prevede aplicarea adezivului cu ajutorul unei gletiere cu dinti pe aproape toata suprafata placii (variind intre 60% placi mici si 95%-100% placi mari in zone umede), rezolva toate problemele. Suplimentar se acopera si substratul cu adeziv, asigurandu-se in acest mod o aderenta superioara si de durata. Aceste avantaje stau in balanta cu timpul necesar finalizarii operatiei, mai lung, mai ales ca trebuie mereu verificata planeitatea placarii. Totusi, chiar si cu aceste dezavantaje, se recomanda montajul “prin pieptanare”, intrucat ofera siguranta si durata de viata indelungata.
Poate singura situatie in care se poate alege montajul “cu mamaligi” este atunci cand se realizeaza o legatura chimica prin folosirea unor adezivi speciali (epoxidici), cu costurile aferente.
PIATRAONLINE practica prin echipa ei de montaj si recomanda placarea “prin pieptanare” ca o conditie esentiala pentru reusita.
