Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Concurs: Reorganizarea si amenajarea spatiului public central din municipiul Ramnicu Valcea

Concurs: Reorganizarea si amenajarea spatiului public central din municipiul Ramnicu Valcea

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea are iniţiativa unei investiţii de modernizare şi reorganizare a unui tronson al spaţiului public din centrul oraşului pentru finanţarea căreia să fie accesate fonduri structurale europene. Se doreşte ca lucrările de execuţie a amenajării spaţiului public să demareze în anul 2012. Pentru obţinerea proiectului, promotorul lansează un concurs de soluţii în două faze, în limba română, deschis concurenţilor din România, statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţia Elveţiană. Concursul este organizat ca o procedură de achiziţie publică independentă urmată de atribuirea contractului de proiectare pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic fără publicarea unui anunţ prealabil de participare.

 

Organizatorul concursului este Ordinul Arhitecţilor din România în parteneriat cu Filiala Teritorială Sibiu-Vâlcea a Ordinului.

 

Membrii titulari ai juriului sunt: arh. Michael Buck, arh. Ştefan Ghenciulescu, reprezentantul OAR, arh. Tiberiu Florescu, reprezentantul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti, arh. Peterffy Miklos, arh. Cristinel Vlad, arhitectul şef al municipiului Râmnicu Vâlcea, reprezentantul promotorului. Membrii supleanţi sunt: arh. Doina Negoiţă, ing. Elena Liliana Mihăilescu.

 

Din punct de vedere financiar, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea pune la dispoziţie fondul total de premii de 16.500 euro, finanţarea serviciilor de proiectare şi a organizării concursului de soluţii.

 

Toate informaţiile necesare concurenţilor şi documentaţia de concurs sunt accesibile în pagina oficială a concursului, în limba română cu adresa Internet <http://oar.squarespace.com/concurs-ramnicuvalcea/> (Secţiunea Concursuri).

 

Gasiti tema concursului atasata mai jos.

 

 

P1000413

 

P1000417

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.