Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Ce să-mi pun pe pereți? O întrebare din ce în ce mai des întâlnită

Cum să-mi decorezi pereții monotoni ai casei

Ce să-mi pun pe pereți? O întrebare din ce în ce mai des întâlnită

Ducem o viață agitată, dominată de activități profesionale (îmi displace termenul „job”) menite să ne asigure confortul cotidian. Acest confort nu-l putem găsi decât acasă. Atunci ne facem o casă. Care este diferența dintre casă și acasă?

În vreme ce casa este un ansamblu de ziduri, ferestre, uși, acoperiș și podele, acasă este mai repede un sentiment generat de cumulul de lumini, culoare, imagini, menite să determine frumosul cu care ne înconjurăm pentru a ne simți detașați de stresul omniprezent în societate.

Vorbind despre relațiile artiștilor cu societatea olandeză din sec. XVIII, Cornel Ailincăi remarcă conflictul dintre aceștia și „o clasă socială în ascensiune, avidă de putere dar lipsită de o tradiție culturală”. Și continuă astfel : „Omenirea votase pentru industrie, tehnologiile productive și hipercomercializare, punându-și astfel amprenta asupra întregii civilizații”.

Cred că nu sunt deloc original spunând că istoria se repetă. Același fenomen s-a repetat la finalul sec. XIX în întreaga lume și îl retrăim azi. Primul pas pe care-l fac majoritatea dintre noi este să-și procure și să se înconjoare cu gadgeturi de toate felurile pe care le ascund într-un mobilier „ca-n filme”. Urmează investiții importante în baie, pentru spălatul mâinilor, și în televizoare, pentru spălatul creierului. Avem televizoare în dormitor, în bucătărie, pe terasă și, cel mai mare și performant, în living.

În rest: minimalism, că se poartă, doar am văzut la televizor. Pentru toate astea am consumat toate economiile și ne-am înhămat la niște credite ale căror rate se vor adăuga la presiunile zilnice cărora trebuia oricum să le facem față. Iar, după o scurtă perioadă în care simțim mândria „lucrului bine făcut” ne izbește ADEVĂRUL.

De fapt, nimic din viața de zi cu zi nu seamănă cu ce am văzut, și transformat în etalon, la televizor. Trec cu ușurință peste faptul că, dimineața, nu mă așteaptă o limuzină cu șofer la scară. La urma urmei mie chiar îmi place Skoda mea din 98. Ajung la serviciu și, în loc de o secretară cu picioare lungi și fustă scurtă, mă așteaptă un șef ursuz cu o grămadă de indicații. Nu-i nimic. Trece ea și ziua asta și ajung acasă. Bag cheia în ușa care încă mai miroase a lac proaspăt și..... nimic. Am casă dar nu sunt acasă. Lumina care intră prin cele trei ferestre (de abia am avut bani de un apartament cu două camere) este cam slabă și nu seamănă de loc cu cea care inundă vilele enorme cu pereți de sticlă pe care le-am văzut la televizor. Iar pereții goi pe care atârnă televizorul mă fac să mă simt ca într-o cameră de hotel de mâna a doua sau, mai rău, într-o rezervă de spital.

Cred că este cazul să cer ajutorul celor de la Orsini sau Glass Nouveau. Ei lucrează cu rame tablouri, oglinzi decorative, oglinzi vitrate și vitralii, manipulând cu ușurință lumina. Cu siguranță reușesc ei cumva să-l pună pe „a” în fața lui „casă”.

Ne revedem în articolul următor, cu detalii.

Articol scris de
ORSINI PRODUCTION
Lucru în România