Ce este și cum folosim cărămida portantă
Varietatea de cărămizi din argilă arsă și elemente ceramice pentru zidărie a crescut atât de mult în ultimii ani, încât este nevoie de promovarea unor repere clare în acest domeniu, fiind vorba despre siguranța construcțiilor în cel mai înalt grad. În funcție de producător, avem la dispoziție o multitudine de formate, dimensiuni și caracteristici mecanice care răspund în același timp unor necesități practice – de regulă eficientizarea muncii de șantier, caracteristicile termotehnice ale construcției, confortul acustic, folosirea unor cantități reduse de mortar și elemente structurale din beton armat.
Este necesar, deci, să evităm o serie de confuzii, care au drept consecință utilizarea de produse neconforme, cu caracteristici inferioare sau, în unele cazuri, mult superioare celor necesare, cu costurile aferente supradimensionate. De exemplu, se spune deseori că trebuie să folosim cărămidă plină pentru zidăria structurală și cărămidă cu goluri pentru cea nestructurală, fapt care nu este totdeauna adevărat. Există cărămizi cu goluri care au rezistențe la compresiune suficient de mari pentru a face față unei structuri portante.
De asemenea, o cărămidă plină, fabricată cine știe unde sau recuperată de la vreo clădire demolată, poate fi mult mai slabă ca rezistență decât una cu goluri, produsă corect pentru pereți nestructurali după standardele actuale. Erorile se pot produce nu în faza de proiectare, când totul este sub control, lucrându-se după normative, ci în faza de execuție, când coordonatorul (nespecialist) al achizițiilor face alegeri greșite, cu voie sau fără de voie, deseori orientându-se după ”cel mai mic preț”, viciul nostru de toate zilele. Multe erori se petrec și la consolidări, extinderi sau recompartimentări, de regulă când se lucrează în regie proprie, eventual cu meșteri care nu sunt conștienți de importanța muncii lor.
Cărămida poate fi folosită pentru zidirea nu doar a pereților, ci și a altor elemente de construcție, cu rol structural, de compartimentare sau cu funcționalități diverse (de exemplu, coșuri de fum, de ventilație, balcoane, parapete etc.). Cu mențiunea că, în cazul coșurilor de fum, se recomandă variantele prefabricate speciale sau coșurile de fum profesionale, care oferă o siguranță mai mare la temperaturi înalte și sunt mult mai eficiente energetic.
În principiu, există mai multe tipuri de zidărie:
- zidăre simplă, nearmată (ZNA);
- zidărie confinată (ZC);
- zidărie confinată și armată în rosturile orizontale (ZC + AR);
- zidărie cu inimă armată (foarte rar folosită la noi).
Există, de asemenea, și alte tipuri de structuri, precum zidărie armată orizontal și vertical, tipuri de zidărie cu forme speciale și zidărie precomprimată (cu elemente din beton precomprimat, precum planșee sau buiandrugi, furnizate ca atare de producători specializați). În funcție de tipologia zidăriei de mai sus, sunt selectate și cărămizile. Nu ne referim la zidărie din BCA, BCU, bolțari de beton sau alte produse pentru zidărie, care au un regim separat, ci strict la cărămizile ceramice.
În prezent, pentru clădiri cu parter și etaj (maximum P + 4E) se construiește mult cu ajutorul zidăriei confinate, adică, pe lângă zidăria simplă cu cărămizi portante, se inserează și elemente de beton armat orizontale sau verticale, care au rolul de a crește rezistența la încărcare a structurii și la toate tipurile de forțe. Pereții astfel obținuți capătă o portanță superioară, crescând posibilitatea de a avansa pe verticală și, prin reducerea cantității de cărămidă, scăzând costurile generale ale lucrării. Specific acestui mod de a construi este faptul că elementele de beton sunt realizate după zidirea cărămizilor, și nu înainte, așa cum este cazul construirii în cadre.
În prezent, zidăria simplă exclusivă nu mai este utilizată, fiind întâlnită doar la clădirile vechi (ultima dată a fost folosită în perioada interbelică, pentru clădiri cu regim mic de înălțime), sau la casele neetajate din mediul rural până în urmă cu câteva decenii, în principiu cam până la cutremurul din 1977, după care normativele au devenit mai restrictive. Ce-i drept, se mai construiește și azi cu zidărie simplă, dar pentru proiecte mici, gen anexe sau mici construcții pentru animale.
Cărămida neportantă, care poate fi cu goluri sau plină (așezată pe lățime), se folosește pentru ziduri de compartimentare și diverse amenajări care nu au rol structural. Acestea sunt preferate unor materiale alternative (precum gips-cartonul, panourile sandwich, structurile din OSB) datorită prețului scăzut, capacității de izolare fonică și posibilității de a ancora în ele cu mai multă siguranță diverse obiecte de mobilier (dulapuri suspendate), tablouri grele, televizoare etc.
Cărămida neportantă poate deveni, de asemenea, suport pentru alte materiale precum cele din gama termo-hidroizolațiilor, diverse finisaje cu greutate mai mare, suport pentru instalații ș.a.m.d. Ca revers al medaliei, ce nu poate fi numit neapărat dezavantaj, este timpul de execuție ceva mai mare, mai ales când blocurile ceramice au dimensiuni reduse.
Problema care se pune este în ce constă calitatea cărămizii, plecând de la faptul că materiile prime sunt acaleași: argilă cu adaos de nisip, apă, care sunt amestecate cu cantități mai mici de var și oxid de fier, iar apoi arse la temperaturi ridicate (800 - 1200ºC). Rezistența este dată de format (cea plină are, de regulă, o rezistență superioară) și de metodele de fabricare, care pot presupune presarea sau extrudarea, respectiv arderea la temperaturi mai mari, până aproape de vitrifiere.
În consecință, greutatea specifică este mai mare, ceea ce înseamnă sarcini mai mari pentru structura casei, dar în același timp o rezistență superioară și capacitatea redusă de a absorbi apa, ceea ce este de asemenea un avantaj. Ceramica arsă la temperaturi joase este relativ permeabilă la vapori, dar permite în același timp apariția umidității în zidărie prin capilaritate.
Greutatea poate varia de la 700 kg/mc (cărămizi ușoare neportante sau portante) la 1300 kg/mc (cărămizi portante pline sau cu goluri) și chiar 1800 – 2000 kg/mc (cărămizi pline, cu portanță înaltă). După cum se observă, greutatea nu este neapărat un reper al solidității; rezistența la compresiune, care este dată de temperatura de ardere și extrudarea materiei prime, poate fi mai elocventă: un bloc ceramic cu o rezistență la compresiune de 10 N/mmp nu poate fi folosită decât la compartimentări, dar o cărămidă plină sau cu goluri care înregistrează 30 N/mmp poate fi folosită fără probleme la structuri portante și autoportante.
În alegerea cărămizilor este bine să ținem cont și de dimensiuni, deoarece standardele diferă de la o țară la alta, iar grosimea zidului prevăzută în proiect trebuie respectată. De exemplu, cărămida plină clasică are în România dimensiunile de 240 x 115 x 63 mm. În Germania este asemănătoare (240 x 115 x 71), dar în Marea Britanie este de 215 x 102,5 x 65, iar în SUA de 194 x 92 x 57). Dimensiunile diferă și în funcție de producător, dar variațiile sunt relativ mici; totuși, este bine ca tipul de cărămidă, inclusiv producătorul, să fie ales încă din faza de proiectare.
