Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Calitatea locuirii se vede în capacitatea spațiului de a permite socializarea - arhitectul Gabriel Verd Gallego

Arhitect spaniol cunoscut pentru colaborările sale cu dezvoltatori renumiți din domeniul rezidențial, Gabriel Verd Gallego și echipa pe care o conduce construiesc în prezent peste 2.000 de locuințe în toată Spania.
Calitatea locuirii se vede în capacitatea spațiului de a permite socializarea - arhitectul Gabriel Verd Gallego

Proiectele lor rezidențiale au primit numeroase premii internaționale și au fost publicate în importante reviste de arhitectură și real estate. În 2019, proiectul Bulevar Residential Building a primit recunoașterea din partea Madrid International Real Estate Exhibition ca fiind unul dintre cele mai bune proiecte rezidențiale din Spania.

Building Home: Cum ați defini calitatea locuirii?

Gabriel Verd Gallego: Pentru noi, calitatea locuirii se bazează pe următoarele aspecte: în primul rând, un design optim al spațiului urban (spații comunitare flexibile, care permit și promovează coexistența); în al doilea rând: flexibilitatea maximă spațiilor de locuit și adaptabilitatea acestora la nevoile utilizatorilor în perioada locuirii; în al doilea rând: un design atent care să adauge valoare investiției făcute (mândrie pentru cei care locuiesc acolo).

Vorbind despre primul punct, în acest weekend s-a întâmplat ceva impresionant în această comunitate, ceva ce a călătorit în întreaga lume prin intermediul social media. Carantina declarată în Spania a dus la ingeniozitatea vecinilor de a-și menține moralul ridicat. Împărtășesc acest videoclip cu voi… nu este nevoie de cuvinte. Totul datorită optimismului acestor oameni și a modului în care acest spațiu permite această socializare. 

Building Home: Care sunt principalele provocări în proiectarea spațiilor rezidențiale?

Gabriel Verd Gallego: Primele provocări sunt întotdeauna cele legate de mediu - noi garantăm spații bine luminate și ventilate, umbre adecvate, optimizarea resurselor energetice. În al doilea rând, vorbim despre provocările economice, valoarea terenului și costurile de construcție, care influențează mereu soluțiile arhitecturale pe care le alegem. Există, de asemenea, restricții urbane sau legislative, adesea departe de nevoile reale. Timpul pe care ni-l acordă dezvoltatorii pentru proiectarea acestor spații rezidențiale. Creăm spații care vor fi locuite zeci de ani: nu merită oare să investim puțin mai mult timp în conceperea lor? Se pare că toți am înțeles clar diferența dintre mâncare sănătoasă și cea de tip fast-food... La fel și proiectele bune, au nevoie de timp pentru a fi proiectate.

Building Home: Ce criterii utilizați în alegerea materialelor de construcții pentru proiectele rezidențiale?

Gabriel Verd Gallego: De obicei alegem sustenabilitatea, durabilitatea și criteriile economice. Nu folosim niciodată materiale care nu sunt în zonă sau care necesită forță de muncă non externă. Apoi, există constrângerile economice, fie prin costuri inițiale, fie prin costuri de întreținere. Durabilitatea și costurile de întreținere ale acestora sunt cruciale și deseori determină soluțiile pentru care optăm.

Arhitectul Gabriel Verd Gallego va fi speaker la cea de-a doua ediție Building Home - International Good Living Forum, care va avea loc pe 12 iunie 2020, la Hotel Radisson Blu din București.

Mai multe informații aici 

Lucru în România