Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

BASF si-a prezentat strategia de business pe termen mediu

BASF si-a prezentat strategia de business pe termen mediu
  • Valoare adăugată printr-o abordare integrată a business-ului
  • Motoarele de creştere - sustenabilitatea şi inovaţia
  • Extinderea activităţii pe pieţele emergente

 

Prin intermediul noii strategii de business, BASF, cea mai mare companie din industria chimică, intenţionează să îşi consolideze poziţia de lider mondial şi îşi stabileşte o serie de obiective ambiţioase pentru următoarea perioadă. Detaliile strategiei pe termen mediu au fost prezentate de Preşedintele Consiliului Director al companiei, Dr. Kurt Bock, Vice-Preşedintele Dr. Martin Brudermuller şi CFO Dr. Hans-Ulrich Engel.

În prezent, BASF se află pe primele trei poziţii în peste 75% din totalul domeniilor în care activează, iar pe termen mediu compania are obiective ambiţioase de creştere profitabilă.

În următoarea perioadă, compania se aşteaptă ca economia mondială să evolueze cu o rată medie de creştere a produsului global brut de 3% pe an, iar pentru producţia chimică estimează o creştere medie de 4 procente. În acelaşi timp, compania îşi  propune o rată de creştere cu 2 puncte procentuale mai mare faţă de producţia din industria chimică, respectiv să îşi crească vânzările în medie cu 6% pe an până în 2020. Per total, obiectivele de vânzări ale companiei ajung la 115 miliarde de Euro, cu o ţintă de creştere a profitabilităţii care proiectează EBITDA la 23 de miliarde de Euro în 2020.

Ca furnizor de produse şi soluţii pentru aproape toate domeniile industriale - de la petrol şi gaze naturale, produse chimice tradiţionale şi adaptate, la materiale şi soluţii cu funcţionalităţi complexe – BASF îşi propune să crească valoarea adăugată printr-o abordare integrată a business-ului. „Amploarea competenţelor şi a cunoştinţelor de care dispunem în cadrul companiei şi faptul că le putem integra ne diferenţiază puternic de concurenţii noştri,” a spus Bock. „Printre acestea se numără resursele noastre de cercetare şi inovaţie, baza noastră tehnologică extinsă, calitatea operaţiunilor noastre şi accesul global la industriile relevante.”

Sistemul Verbund, specific BASF, oferă companiei avantaje competitive extraordinare. Compania îşi va dezvolta în continuare acest sistem complex integrat şi profitabil, care acoperă atât operaţiunile de producţie şi tehnologie, cât şi abordarea clienţilor. În plus, BASF se va focaliza şi mai mult asupra industriilor clienţilor săi.

Sustenabilitatea şi inovaţia, motoarele creşterii companiei

Conform estimărilor, până în anul 2050, populaţia Terrei va ajunge la 9 miliarde de oameni, iar BASF consideră că această evoluţie va provoca enorme schimbări globale şi va oferi noi oportunităţi, în special pentru industria chimică. Respectând principiile sustenabilităţii, BASF va juca un rol important în conservarea resurselor, pentru a asigura existenţa hranei sănătoase şi îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor. „Am rezumat ceea ce facem în calitate de organizaţie globală în obiectivul de business: Creăm chimie pentru un viitor sustenabil”, a spus Bock. Pe viitor, compania îşi propune să integreze şi mai puternic considerentele de sustenabilitate în deciziile sale de business.

În prezent, inovaţiile din industria chimică se bazează foarte rar pe dezvoltarea de noi substanţe chimice. Noile materiale şi soluţii sunt create mai degrabă în urma îmbinării expertizei din mai multe domenii. Compania estimează că, în 2020, produsele noi, aflate pe piaţă de cel mult 10 ani, vor aduce vânzări de 30 de miliarde de Euro şi un EBITDA de 7 miliarde de Euro. „Acest tip de inovaţii necesită un portofoliu extins, o cooperare interdisciplinară şi o cunoaştere foarte bună a activitatii clientilor ”, a explicat Dr. Martin Brudermuller, Vice-preşedinte al Consiliului Director.

BASF intenţionează să îşi extindă activitatea pe pieţele emergente

În ultimii 10 ani, vânzările BASF către clienţii de pe pieţele emergente s-au triplat şi au reprezentat, în 2010, 34% din totalul vânzărilor (exceptând Divizia de petrol şi gaze). În 2020, compania se aşteaptă ca acestea să ajungă la un procent de 45% din totalul vânzărilor. Investiţiile vor reprezenta baza creşterii companiei în viitor. Pentru perioada 2011-2020, BASF şi-a planificat cheltuieli de capital între 30 şi 35 de miliarde de Euro. Mai mult de o treime din acestă sumă va fi investită în ţări emergente. „Deja avem poziţii de top şi operaţiuni care se extind rapid pe pieţele emergente, şi aceasta reprezintă o direcţie pe care vom continua să o dezvoltăm”, a declarat Bock.

Strategia financiară a BASF va continua să ia în calcul criteriile necesare pentru a-şi menţine ratingul A solid. „Aceasta implică o politică ambiţioasă în ceea ce priveşte dividendele, dar şi posibilitatea de a răscumpăra o parte din acţiuni”, a declarat Dr. Hans-Ulrich Engel, CFO în cadrul BASF. „Noul program de excelenţă strategică, STEP, va creşte nivelul de competitivitate şi de profitabilitate. Ne aşteptăm ca acest program să contribuie la profitul companiei cu aproximativ 1 miliard de Euro până la sfârşitul anului 2015”, a încheiat Engel.

# # #

DESPRE BASF

BASF este lider mondial în domeniul industriei chimice: „The Chemical Company". Portofoliul său cuprinde o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse de performanţă, până la produse chimice pentru agricultură, produse de sinteză fină, precum şi petrol şi gaze. Partener de încredere al tuturor sectoarelor industriale, BASF participă la creşterea succesului clienţilor săi. Cu produsele sale de mare valoare şi sistemul inteligent de soluţii, BASF are un rol important în găsirea soluţiilor la problemele globale precum protecţia mediului, folosirea eficientă a resurselor energetice, nutriţie şi mobilitate. BASF a realizat vânzări de peste 63,9 miliarde de EURO în 2010 şi are aproximativ 109.000 de angajaţi. Acţiunile BASF sunt listate la bursele de mărfuri din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) şi Zurich (AN). Informaţii suplimentare sunt disponibile pe internet la www.basf.com sau la secţiunea de Social Media http://newsroom.basf.com

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.