Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Atrea: Estimăm o revenire a pieței de ventilație cu recuperare de căldură în HORECA

După ce a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 1,7 milioane euro, în creștere cu 54% față de 2019, Atrea, cel mai important producător de sisteme de ventilație cu recuperare de căldură din România, estimează o revenire a pieței de ventilație în sectorul HORECA, după stagnarea din ultimul an.

Atrea: Estimăm o revenire a pieței de ventilație cu recuperare de căldură în HORECA

„Cifra de afaceri din industria HORECA a scăzut în anul 2020 cu 35% faţă de 2019, ca urmare a pandemiei. Aproape un an și jumătate, antreprenorii din acest domeniu fie au avut afacerile închise, fie au funcționat la capacitate redusă, fără să mai facă investiții. Astfel, după cererea mare din 2019, în 2020 cererea sistemelor de ventilație a stagnat în acest domeniu”, a declarat Dorin Șalamac, director Atrea România.

Însă odată cu relaxarea restricțiilor și cu revenirea la normalite, încep să apară semnele pozitive și pe acest sector. Având în vedere situația cu care s-a confruntat sectorul HORECA, începutul de an a fost neașteptat de bun, iar tendința se anunță a fi una favorabilă în continuare, sunt de părere reprezentanții Atrea. Compania se așteptă la o creștere a sectorului cu 50% în a doua parte anului și datorită faptului că piața acestor soluții se maturizează, din ce în ce mai mulți anterprenori din acest domeniu înțelegând beneficiile unor astfel de sisteme, în zona de business și de confort.

„Continuăm să vedem, la fel ca în anii trecuți, un interes mai crescut asupra hotelor cu recuperare de căldură. Sistemele se pot adapta la orice tip de interior, iar dacă vorbim de bucătării profesionale, acesta devine extrem de eficient. Mai mult, sistemele concepute de Atrea elimină din peisaj tradiționalele hote. Evacuarea și introducerea aerului proaspăt se face direct prin grilele montate în plafon, sistemul asigurând în același timp și iluminarea spațiului în parametrii utili”, mai declară Șalamac.

Sistemele de ventilație cu recuperare de căldură de la Atrea au fost implementate implementate în restaurant precum Marty Sun Plaza, Therme București, bucătărie Fru Fru, Pensiunea Ciuta din Buzău, restaurantul Fenyo din Miercurea Ciuc, restaurantul Da Pino din Cluj sau la restaurantul Spitalului Municipal din Oradea.

Prețul unui astfel de sistem începe de la 2000 de euro în funcție de complexitatea proiectul și poate ajunge la câteva zeci de mii de euro, dacă implică plafon cu extracție, sistem de tratare a aerului și sistem de lămpi UV-C pentru distrugerea mirosurilor și grăsimilor.

De asemenea, pentru sectorul HORECA, Atrea oferă soluții de HVAC dedicate sălilor de evenimente, restaurantelor, bucătăriilor, dar și bazelor de agrement.

Un plus, este faptul că un astfel de sistem poate fi integrat cu mecansimul de ventilație și climatizare al restaurantului. Astfel, centrala cu recuperare de căldură care preia fluxurile de aer cald din bucătăria restaurantului, poate gestiona aceleași trasee de aer și pentru restul restaurantului, producând în permanență aer curat și o ambianță plăcută pentru clienți.

Cum funcționează o instalație de ventilație cu recuperare de căldură într-o bucătărie?

Aerul viciat este extras din spațiul de lucru prin grilele de ventilație din sistemul montat în tavan, iar căldura acestuia se transferă aerului de afară pe care centrala Atrea îl introduce în aceeași incintă, după ce în prealabil îl filtrează.

Inovația unui sistem cu recuperare de căldură constă în faptul că cele două fluxuri de aer nu au contact, ci se transferă doar căldura de la unul la altul. Astfel, în spațiul de lucru există în permanență un aport de aer proaspăt, temperatura rămănând constantă, fără aburi sau condens. Prin montarea unui sistem de ventilație a bucătăriei prin plafon se evită și un alt fenomen atât de nedorit și de neevitat în orice bucătăarie, și anume depunerile de grăsime și arsuri de pe hotele clasice.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Articol scris de
ATREA