Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Oana Pavăl
„Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!
Seria 'Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc', lansată în septembrie 2016, și-a propus să prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.
Cu nouă ani de voluntariat la activ în Asociaţia De-a Arhitectura, Oana Pavăl a primit în 2017 premiul «Voluntar de cursă lungă» la Gala Voluntarilor De-a arhitectura. Oana a predat în mod constant la clasă, a îndrumat ateliere şi s-a implicat activ în proiectele asociaţiei, cel mai recent fiind 'Urban Up Fellowship' care invită studenții în această primăvară să se implice în co-crearea unor scenarii și materiale suport pentru activități care să fie interesante pentru liceeni. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.” – Asociația De-a Arhitectura
Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?
Nu știu dacă pot să pun degetul pe un „ceva” anume. Nu cred că am vrut să fiu nimic altceva, de prin clasa a VII-a. Poveștile despre străbunicul meu meșter tâmplar și turla răsucită de la biserica din Ceahlău și desăvârșirea cu care lucra orice în lemn, admirația tuturor celor din familie față de el când povesteau despre asta. Strada pe care era casa în care stăteam când mergeam în vacanța de vară în Costinești, în gimnaziu, dincolo de care am ajuns să nu mai pot vedea plaja de construcții (atunci m-am indignat prima dată apropo de cine, ce, de ce face așa). Pasiunea tatălui meu pentru meseria sa (inginer constructor) și prezența construcțiilor, în toate felurile, în copilăria mea. Dragostea de Sibiu.
Ce aspecte ale felului cum ai fost crescut sau ai fost educat ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?
„Nu spune că ai înțeles ceva, dacă nu ai înțeles, întreabă.”
„Gândește înainte să vorbești!”
„Citește enunțul până la capăt, cu atenție și răbdare, înainte să spui că nu știi.”
„Nu toată lumea trăiește după cum ai tu chef.”
„Fii atentă pe unde mergi!”
„Caută în dicționar. Dacă ai uitat cum, îți explic.”
Dar cel mai important, am fost mereu încurajată să gândesc, să nu iau totul ca atare; să pun întrebări și să îmi pun întrebări. Să fac alegeri singură și să mi le asum, preferabil să am argumente pentru ele și să pot să le susțin (în primul rând în fața mea).
Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
Nu știu să răspund la întrebarea asta. Oamenii care îmi oferă șansa să învăț de la ei, URBOTECA, copiii de la orele de De-a arhitectura.
Încă învăț, încă mă străduiesc să devin arhitect. Mi se pare că totul mă influențează. Tot ce lucrez are mare influență asupra mea.
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
În 2013. Nu aveam așteptări, însă nici nu eram în stare să îmi imaginez cum va fi.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Copiii și timpul petrecut la clasă.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Nu cred că a fost nimic dificil, deocamdată.
Ai fost marcat de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
Începând cu mama și cu bunicii din partea tatălui am fost înconjurată de dascăli. Mereu m-am uitat cu admirație la profesori, la toți, în primă fază, pentru că ei știau și eu nu. Am avut parte de mulți profesori faini de-a lungul mulților ani de școală, încă mai am.
Marcată însă am fost mai degrabă de cei care erau într-un fel de antiteză cu ceea ce învățasem de acasă, de la doamna învățătoare, de la profu’ de geografie sau de la dirigu’. De cei care te învățau singura rezolvare corectă și singurul mod prin care poți răspunde la o cerință sau rezolva o problemă.
La clasă îmi este esențială experiența doamnelor învățătoare. De la fiecare dintre ele am învățat câte ceva care m-a ajutat. Și de la an la an acumulez.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
Cum putem re-utiliza fondul construit abandonat, în România anului 2017. Cum și dacă pot clădirile să fie adaptate la noi funcțiuni și dacă nu pot, de ce. Arhitectura industrială, chiar cea din perioada comunistă.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
URBOTECA este cel mai ambițios proiect din care sunt parte, dar cred că abia a pornit la drum. Sper însă ca măcar o parte dintre sutele de cetățeni cu care am interacționat de-a lungul timpului să fie acum mai atenți la ce se întâmplă în oraș, mai familiarizați cu ce înseamnă participarea în procesul de planificare, mai informați în legătură cu drepturile lor și cu responsabilitățile factorilor decizionali etc.
Ultimul proiect la care am lucrat cu mare drag a fost „Școlari în siguranță”, care abia a plecat în școli.
Care este motto-ul tău personal ?
Nu am.
