• Ilie Drăgan, MBA (Flexability Management) ne-a explicat de ce "BIM is not a software" (ci o întreagă schimbare de paradigmă în industria AEC/O) și ne-a oferit o vedere de ansamblu asupra conceptelor, standardelor și metodologiilor BIM, deja ajunse la un grad de maturitate în țările vestice, și spre care se îndreaptă cu pași siguri și România.
• arh. Răzvan Puchici (Cumulus Architecture Office / Patronatul Proiectanților în Construcții din România), ne-a împărtășit din experiența sa ca fondator al unui birou de arhitectură aflat în vârful de lance al implementării BIM în țara noastră, și ne-a prezentat exemple concrete ale avantajelor metodologiilor BIM în proiectul complex de restaurare și transformare a clădirii Marmorosch.
• arh. Nada ElDakak, a vorbit despre programul Archicad, platforma de colaborare BIMcloud și aplicația de prezentare BIMx. Prin standardele OpenBIM (certificare IFC 4), acestea reprezintă opțiunea optimă de proiectare, vizualizare și documentare, luând în considerare pe de o parte funcționalitățile robuste, și pe de altă parte, ușurința și rapiditatea cu care această suită software poate fi învățată și adoptată.
• Am încheiat evenimentul cu un studiu de caz despre transformarea adusă de Arhicad pentru studioul de arhitectură de interior Adela Pârvu Design. Fondatoarea Adela Parvu și Managing Partner Bogdan Haineala ne-au vorbit despre motivele pentru care au ales Archicad, împreună cu aplicația Twinmotion. Denis Buligan și Adi Maticiuc, membrii echipei, ne-au prezentat câteva proiecte ilustrative, care i-au ajutat să înjumătățească orele de muncă necesare pentru proiectare și randare.
|