Fatade ventilate cu HPL
Dacă vorbim despre o clădire de birouri sau despre o casă particulară, pe lângă sistemele de ventilație, incălzire și aer condiționat (HVAC), este binevenită o barieră termică ce va scădea simțitor costurile pentru consumul de energie, costuri ce cresc de la an la an cu câteva procente. O fațadă ventilată înseamnă o placare ce va avea rolul „ruperii termice”. Razele soarelui sau vânturile reci ale iernii lovesc această barieră, iar restul construcției va fi ferită de acestea, rezultând un impact termic mult redus asupra zidăriei clădirii. „Perna” de aer dintre fațada de HPL și zidurile imobilului va fi protectorul banilor noștri risipiți pe energie.
Pe langă protecția termică, vin și alte avantaje ale sistemului:
- - întreținere ușoară: o banală ploaie va scuti efortul unei curățări cu utilaje specifice fațadelor
- - viața îndelungată ce tinde spre cea a cuprului
- - se va desprinde de restul soluțiilor de placare, clădirii atribuindu-se eleganța
HPL-ul este un sandviș compus din hârtie kraft și rășini fenolice. Proporția celor două componente este foarte importantă; echilibrul dintre elasticitatea oferită de hârtie și duritatea rășinii poate fi foarte ușor răsturnat, rezultând un produs finit ce va aduce mai multe probleme decât avantaje.
Formica, cu vastă experiență acumulată în cei 105 ani de la primul produs ieșit din fabrică, a contribuit, pe lângă aspectul tehnic și la partea de estetic. Culorile vor rezista 10 ani fără a-și schimba aspectul sub vreo formă, chiar în urma unei analize organoleptice riguroase.
Avem aspectul și bariera, dar mai avem nevoie de prinderea de zidărie. Arhitecții aduc soluția estetică, iar noi venim cu soluția tehnică. Aici este inclusă, pe lângă manopera de montaj ce o putem oferi, substructura ce face legătura dintre decor și zidurile clădirii.
Amănuntele elementelor de prindere (substructura) se stabilesc pentru fiecare proiect în parte. Se poate apela la banala țeavă rectangulară, pentru un perete drept, până la bracheți și profile T și/sau L pentru pereți care prezintă variațiuni de planeitate ce nu pot fi „acoperite” de țeava rectangulară.
Pentru o estetică deosebită plăcile se pot prinde prin lipire de substructura sau se pot monta cu prindere mecanică, unde situația o impune.
Pe lângă suportul nostru acordat fiecărui proiect, Formica vine în întâmpinarea arhitecților cu
BIM (Building Information Modeling). BIM este instrumentul ce va face posibilă transpunerea decorului ales de către beneficiarul final pentru proiect, știind de la bun început cum va arăta cu ajutorul randării clădirea în forma ei finală.