Volumetria sediului companiei Rossignol aminteste de muntii din imprejurimi
Sediul central al companiei Rossignol aduna angajatii din Europa sub un singur acoperis gigant, cu forme organice, inspirat de muntii din imprejurimi. Amplasata intr-o vale din zona alpina, in Saint-Jean-de-Moirans (intre Lyon si Grenoble), noua cladire are spatii pentru productie, management, distributie, vanzare si multe altele. Sediul a fost proiectat de Herault Arnod Architectes si gandit de acestia astfel incat sa exploateze la maxim strategiile durabile pentru a micsora impactul acestuia asupra mediului inconjurator.
Compania Rossignol este un leader in industria echipamentelor sporturilor de iarna, astfel ca tema de proiectare cerea ca noul sediu sa reflecte tehnologia si priceperea dar in acelasi timp sa evidentieze specializarea lor pe sporturi ce se desfasoara in aer liber.
Echipa de arhitecti si-a gasit sursa de inspiratie in formele de relief ale peisajului local, au folosit topografia terenului si materiale naturale. Un mare acoperis, care infasura intregul proiect este o forma organica, ce se remarca printr-o serie de culmi si vai, ondulate, cu pante variate. La interior, constructia asigura spatii amenajate pentru productia echipamentelor, spatii pentru service, zone destinate birourilor si echipelor de management, marketing si servicii de transport, birourile de vanzari, R&D, design si un restaurant montan, care seamana mult cu cabanele din statiunile de munte.
Volumele au fost contruite pe structura metalica si apoi acoperite cu sipci din lemn de larice si sticla. Scheletul metalic permite obtinerea unor spatii cu deschideri mari, cu plan liber si luminatoare pozitionate in acoperis, necesare pentru iluminarea naturala a interioarelor. Proiectat sa aiba un impact minim asupra mediului inconjurator, arhitectii au gandit volumul astfel incat sa eficientizeze la maxim consumul de energie. Cladirea a fost foarte bine izolata pentru a micsora pierderile de energie, iar acoperisul cu stresini largi protejeaza interioarele de soare. Spatiile de birouri sunt optimizate pentru a beneficia de ventilatie naturala iar ferestrele automate se deschid atunci cand conditiile sunt indeplinite. Caldura produsa in spatiile de productie este colectata si reintrodusa in sistemul de incalzire general al cladirii.
Mai multe informatii gasiti pe: http://inhabitat.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Că îşi păstrează frumuseţea în care am crezut acum 2 ani, că se maturizează frumos şi că de fiecare dată mi-a confirmat potenţialul pe care l-am intuit.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Pontajul. Glumesc. Orice treabă serioasă are şi părţi dificile, e normal, face parte din procesul de rafinare. Uneori trezitul dimineaţa, alteori programul prea fix, cum e să ştii că următorul an ai ceva bătut în cuie joia de la 8 la 9 ? Însă foarte bun ordonator – e singurul subiect clar în agendă până în iunie anul viitor.
Ai fost marcat de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
Experienţa mea cu „de-a arhitectura” nu cred că are ceva din experienţele mele cu profesorii mei. În general în ceea ce fac apreciez ceea ce primesc de la oamenii mai experimentaţi şi încerc la rândul meu, ca o datorie, să ofer. Cu siguranţă cele mai importante momente în parcursul meu au fost atunci când am greşit şi am fost încurajat, de oameni întelepţi, de oameni care nu au judecat momentul, ci evoluţia în ansamblu. Şi tot acest aspect mi-a dat şi siguranţa de a merge pe un drum ales, chiar dacă uneori sunt şi voci, chiar 9 din 10, care îţi vor spune de ce să nu faci ceva.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
Bucuria, calitatea, nevoia de a duce arhitectul către public şi aşa se alimentează #better – un proiect iniţiativă de responsabilitate în construcţii.
Atitudinea noastră faţă de mediu, creativitatea – aşa se alimentează WhitePAD.eu
Siguranţa şi responsabilitatea – şi astfel sunt motivat să fiu implicat în diverse grupuri de lucru pe teme legislative şi de dezvoltare profesională cu MDRAP [n.r. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice], OAR [n.r. Ordinul Arhitecţilor din România], RSCL [n.r. Romanian Society of Construction Law]. Am coordonat grupul de lucru OAR care se ocupă de „securitate la incendiu” şi doar contextul tragic recent, din păcate, a readus domeniul în ineresul general.
Rădăcini, construcţii tradiţionale – „Şcoala de VAR”
Dezvoltare practică profesională – „for Architects”, ateliere practice pentru arhitecţi, ingineri, manageri de proiect.
Eco, mobility, smart, green, city – şi aşa am ajuns să aducem în România CLIMATHON şi să căutăm soluţii pentru Bucureşti, în toată diversitatea layerelor care îl compun.
Sigur că proiectarea de arhitectură e „core business”, însă încă pierdem 9 din 10 clienţi, pentru că nu suntem doar o ştampilă şi un dosar pentru primărie. Facem cu pasiune ceea ce facem şi încercăm să facem foarte puţine compromisuri – viaţa e scurtă, e important să fie frumoasă.
Ultimul şi poate cel mai important pe termen lung – prezentări, cursuri, conferinţe, întâlniri, networking, … „sharing” în general, cu şi către oameni, ca treapta cea mai înaltă de dezvoltare personală prin simplul fapt că te îmbogăţeşti ireversibil cu toate interpretările multiple ale aceluiaşi subiect, prin filtrele celor cu care interacţionezi.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
#better, de departe a fost surprinzător de aderent atât în public, cât şi în rândul profesioniştilor tocmai în contextul unui vid de calitate şi control, în special în construcţiile „economice” şi sperăm în 27-28 octombrie 2016, evenimentul maraton de 24 de ore – CLIMATHON.
Evident că „de-a arhitectura” îmi oferă această ocazie de a da şi eu puţin către comunitate, însă primesc mult mai mult.
Care este motto-ul tău personal?
Am avut surpriza să văd că se tot schimbă. La rădăcină, e un dar de la bunica „să fii OM bun”. De aici, mă ataşez de orice secvenţă inspiraţională, citat, fragment, în această notă.
La apartamentele independente, accesul se poate face prin prelungirea scării comune interioare cu încă un nivel (cazul clădirilor cu mai mult de un nivel, ce au scară comună exterioară apartamentelor), sau pe o scară exterioară clădirii (de regulă în cazul clădirilor individuale cu un nivel, dar posibil şi la P+1).
Aceasta din urmă poate fi închisă sau deschisă, dar acoperită (de preferat) și concepută astfel încât să confere condiţii de siguranţă utilizatorilor, inclusiv în situații atmosferice nefavorabile. Există într-adevăr și scări exterioare (unele prefabricate, modulare) care sunt lăsate însă fără niciun pic de protecție, ceea ce nu este bine nici din perspectiva siguranței, nici a confortului. Nu este în regulă să fie construite pentru acces în mansarde scări rudimentare concepute ca scări de incendiu sau de acces pe acoperiș și doar atât.
Iată alte câteva situații particulare, în cazul clădirilor existente:
- La clădirile cu P+3 sau P+4 niveluri, care nu au ascensor, se recomandă prevederea unui ascensor exterior, sau interior (dacă este posibil);
- În cazul apartamentelor mansardate etajate (duplex) sau cu supantă, circulația se poate face prin intermediul unor scări interioare uşoare, dimensionate minimal;
- La spaţii mansardate ce constituie extinderi ale apartamentelor de la ultimul nivel, accesul se va face prin scări interioare apartamentelor, rezolvate prin decuparea planşeului de la ultimul nivel, astfel încât să fie asigurate condiţiilor optime de siguranţă.
Mai trebuie specificat faptul că, în cazul clădirilor de locuit colective existente, este necesar să se asigure posibilitatea accesului, din spaţiile comune, spre învelitoarea mansardei, pentru lucrări de întreţinere, reparaţii etc. Este o problemă mai degrabă juridică, cu care se confruntă mulți locatari, și este bine ca acest aspect să fie rezolvat amiabil, eventual prin montarea unei scări cu protecție pe exteriorul clădirii.
Lumină și aer
Asigurarea unei iluminări şi ventilări eficiente, precum şi a unui confort vizual corespunzător, se face cu ajutorul ferestrelor de mansardă, al lucarnelor, ușilor sau ferestrelor; acestea sunt deschideri cu dimensiuni personalizate în versanții acoperișurilor (sau timpane, după caz), care depind și de reglementările urbanistice locale, întrucât au un rol în arhitetura generală a clădirii.
Ferestrele de mansardă, montate înclinat, în planul acoperișului, bine ancorate în structura acestora, pot fi utilizate fără a produce modificări majore în structura acoperişului şi fără a schimba aspectul general al acestuia. Pot fi amplasate oriunde, cu condiția respectării recomandărilor date de producător în privința pantei versantului (altfel, riscă să nu asigure etanșeitatea dorită); atunci când panta acoperișului este prea mică, se poate realiza o supraînălțare parțială. Unele condiționări mai vizează obținerea iluminării maxime în raport cu suprafața ferestrei, o perspectivă bună asupra împrejurimilor și accesul pentru manevrare. Însorirea şi încălzirea atmosferei interioare a încăperilor pe timp de vară poate fi rezolvată prin parasolare, rulouri sau alte metode de acoperire exterioară sau interioară. Pentru a preveni înghețul la nivelul ferestrei de mansardă, se pot adopta soluții de degivrare.
De asemenea, atunci când manevrarea ferestrelor este îngreunată de poziţia acestora, în special la cele amplasate peste înălţimea de 2,00 m, există modalități tehnice prevăzute de producători, în prezent fiind elaborate acționări de la distanță, inclusiv în variantă automată sau prin aplicații de pe telefonul mobil. Se afirmă că posibilitatea de întreţinere a ferestrelor de mansardă este mai dificilă, dar acesta depinde de conformația lor, de inventivitatea producătorilor; prin rabatare, acestea pot fi curățate relativ simplu.
Iluminarea naturală poate fi suplimentată prin iluminare artificială. De asemenea, dacă aerisirea prin ferestre de mansardă este insuficientă, trebuie găsite noi modalități de ventilație; într-adevăr, la mansarde montarea sistemelor de aer condiționat reprezintă o reală provocare, dar... o soluție se găsește oricând, cu ajutorul unei echipe profesioniste. Trebuie avut grijă la etanșeizarea străpungerilor prin învelitoare și a sistemelor de fixare a aparatelor.
Optimizarea aportului de lumină și a circulației aerului în zona ferestrei de mansardă se face și prin execuția corespunzătoare a căptușelii pe interior: marginea inferioară (glaful) se realizează în plan vertical, iar marginea superioară în plan orizontal. Astfel, aerul are o circulație care încălzește sticla ferestrei, prevenind înghețul, iar mansarda beneficiază mai bine de razele soarelui.
Lucarnele sunt o altă soluție de iluminare și ventilare a mansardei. Dacă fereastra de mansardă se poate poziționa oriunde în versantul acoperișului, lucarna se va construi doar la nivelul zonei active, oferind și posibilitatea de a avea o perspectivă mai bună asupra exteriorului locuinței. Condiția este ca marginea inferioară a ferestrei să nu depășească 1,20 m. Însorirea şi încălzirea atmosferei interioare a încăperilor sunt mai puțin evidente, manevrabilitatea canaturilor mobile poate fi mai facilă, dar și iluminarea mai scăzută. Soluția constructivă aleasă trebuie să țină cont de acest aspect: sunt situații în care lucarna, de dimensiuni reduse și greu accesibilă, nu oferă posibilitatea deschiderii ferestrei cu ușurință.
Mai pot exista probleme, de asemenea, în zona de racordare a versanților cu lucarna (dolia de la nivelul învelitorii). În cazul în care volumetria şi conformarea spaţiului interior permit, se pot realiza balcoane și chiar terase prin retragerea pereţilor perimetrali, obţinânduse astfel vitraje de dimensiuni mai mari (glasswand, uşă-ferestră) care au avantajul că pot asigura, pe lângă o iluminare şi o ventilare eficientă, o deschidere generoasă spre exterior. Acestea presupun o reproiectare a întregii zone, cu efecte estetice asupra clădirii, iar autorizarea va fi, în consecință, mai simplă sau mai complicată, după caz.
„Proximitatea joacă un rol major în lanțul logistic. Prin noua locație din Galați vom fi mai aproape de clienții liniei de business Instalații din sud-estul țării, mai rapizi în livrări și mai accesibili. Partenerii TeraPlast găsesc în depozitul nostru produse pentru sistemele de instalații pentru apă, gaze naturale și canalizare, dar și pentru instalații interioare, inclusiv pentru instalațiile de încălzire prin pardoseală NeoTer by TeraPlast, sau sisteme pentru instalații electrice. Grupul nostru se dezvoltă continuu, iar întărirea forței de distribuție contribuie la consolidarea avantajelor competitive ale liniei de Instalații” a declarat Ovidiu Gurău, director comercial TeraPlast.
Unitatea va face livrări către clienții TeraPlast din regiune, dar va reprezenta și o oportunitate de aprovizionare rapidă pentru cei care vor să ridice marfa direct din depozit.
TeraPlast are în momentul de față 7 puncte de distribuție proprii pe teritoriul României. Depozitul din Ungaria este, de asemenea, operațional.
Despre TeraPlast
Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și, din septembrie 2021, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 12 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al patrulea an consecutiv.
Ca multe alte orașe europene, prin anii 1970 Amsterdam era sufocat de mașini. Dar străzile olandeze, construite în timpuri medievale, nu puteau face față acestui tip de trafic, iar consecințele au fost de multe ori fatale. În 1971, mai mult de 3.000 de oameni au fost uciși în accidente rutiere, 500 dintre victime fiind copii, scrie Euronews. Așa a pornit mișcarea Stop de Kindermoord (”Opriți uciderea copiilor”). Nemulțumirea în creștere a populației față de mașini s-a suprapus cu criza petrolului din 1973, determinând guvernul olandez să abandoneze politicile urbane centrate în jurul mașinilor.
