Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Panourile fotovoltaice - primul pas către oraşul viitorului

Cu toţii ne gândim la viitor, la un viitor mai bun, mai abundent, mai ecologic. Ne dorim să trăim o viaţă mai uşoară, mai curată şi automat mai împlinită. Din fericire, dezvoltarea tehnologică ne aduce acel viitor la orizont.
Panourile fotovoltaice - primul pas către oraşul viitorului

Tehnologia ne ajută din ce în ce mai mult în viaţa de zi cu zi şi observăm cum este o parte necesară a activităţilor noastre cotidiene. Casele şi vieţile noastre sunt îmbibate în tehnologie.

De la aparatul unde ne facem cafeaua dimineaţa până la televizorul pe care îl vizionăm în momentul în care o savurăm.

De la telefonul pe care ne verificăm mesajele până la muzică pe care o ascultăm în căştile wireless.

De la laptopul de pe care ne rezervăm următoarea vacanţă pe plajă până la frigiderul care ne răcoreşte cea mai bună limonadă.

Însă toate aceste tehnologii sunt susţinute de o sursă primară - şi anume energia. Da, energie electrică.

O bună parte din tot ceea ce ne înconjoară funcţionează pe baza de energie electrică. Prin ea susținem existenţa tehnologiei. Producem energia electrică la scară largă prin diferite metode ingenioase, însă sunt ingenioase pentru vremea lor.

Se spune că a venit momentul să dăm smart upgrade şi în ceea ce priveşte producerea energiei, nu doar upgrade la telefoane smart.

Acest smart upgrade este primul pas către oraşul viitorului!

• De ce?

Pentru că avem la dispoziţie resurse energetice rezultate din procese naturale regenerabile. Aşadar, este momentul să ne concentrăm pe cum putem să captăm şi să distribuim energia liberă pe care o avem la dispoziţie, în contrast cu producerea, captarea şi distribuirea acesteia. Astfel, prin acest upgrade renunţăm la unul dintre paşi, adică la producerea energiei. Automat costurile energiei electrice vor fi în scădere.

Una dintre aceste energii este lumina solară. Din fericire, România are parte din plin de ea, indiferent de regiune şi locaţie, pe aproape tot parcursul anului. Un alt avantaj imediat este faptul că mediul înconjurător are parte doar de beneficii. Tot ce ne rămâne de făcut este să implementăm una dintre metodele de captare a energiei solare.

• Cum?

Pentru proiecte individuale de case sau reşedinţe de vacanţă, cel mai la îndemână sistem, atât din punct de vedere tehnologic cât şi din punct de vedere financiar, este cel fotovoltaic.

Sistemul fotovoltaic este menit să capteze iar mai apoi să distribuie energia electrică în mod gratuit. Aceste panouri fotovoltaice vin în ajutorul sustenabilităţii oricărei locuinţe, producând energie electrică în cel mai ecologic mod posibil.

Din punct de vedere tehnologic există trei variante:

1. sistem fotovoltaic off-grid
2. sistem fotovoltaic on-grid
3. sistem hibrid

Pentru a se identifica care este sistemul optimal în funcţie de nevoile caracteristice fiecărei locuinţe, este necesară colaborarea cu o companie autorizată în instalarea sistemelor fotovoltaice.

Investiţia pentru acest upgrade este extrem de benefică pe termen lung, facturile la energia electrică scăzând în mod considerabil. Totuşi, dacă sistemul fotovoltaic permite independenţa din punctul de vedere al energiei electrice, atunci se poate scoate din dicţionar termenul de "factură de energie electrică".

Ce poate fi mai minunat de atât?

Sistemele fotovoltaice de captare şi distribuire a energiei emanate de lumina soarelui ne duc într-adevăr cu un pas înainte către viitorul mult aşteptat, iar românii se pregătesc pentru el adaptându-şi casele prin noua tehnologie.


Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.