Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Cum se repara un bazin de WC stricat

Cum se repara un bazin de WC stricat

Bazinul de la WC s-a stricat, iar apa curge încontinuu în vas? În acest caz, rezervorul poate fi reparat și prin propriile mijloace, fără a fi nevoie să apelăm la un instalator. Mecanismul de alimentare și scurgere este ușor de înțeles până și de către un începător: tot ce contează este să-l studiați un pic înainte de a face reparația, indiferent că e vorba de un bazin vechi de fontă, de unul de ceramică sau de unul din plastic.

 

 

Dacă aruncați o scurtă privire în interiorul bazinului și trageți o dată sau de două ori apa, așteptând ca apoi să se umple la loc, veți constata imediat pe ce principiu funcționează. Rezervorul cuprinde un mecanism care se bazează pe două valve: una este montată la conducta de alimentare cu apă şi alta la cea de drenare a apei din rezervor. Mecanismul pe care funcționează sistemul este ajutat de existența unui flotor. Când balonul flotorului se află jos, adică atunci când apa este scursă din bazin, pârghia creată de brațul flotorului ține ridicat clopotul de pe valva conductei de umplere, permițând alimentarea cu apă a bazinului. Pe măsură ce apa se încarcă la loc în bazin, clopotul coboară, până ce balonul flotorului, ridicat de apă, atinge nivelul limită. În consecință, clopotul coboară de tot și acopera valva de umplere.

 

Scurgerea continuă a apei din rezervor. Cum o remediați? Dacă apa se scurge continuu prin vasul de toaletă, consumând apa inutil, cu sguranță este vorba de o defecțiune care împiedică închiderea valvei de scurgere, așa că îndepărtați capacul și verificați dacă:

• Balonul care împiedică umplerea rezervorului cu apă s-a spart. În acest caz el ia apă și prin urmare nu mai plutește bine, împiedicând cuborârea totală a clopotului, deci o închidere ermetică a valvei. În acest caz, înlocuiți balonul.

• Valva de scurgere nu se mai închide bine. Opriți conducta de alimentare cu apă de la robinetul de alimentare și lăsați clopotul pe poziția închis. Goliți rezervorul, apoi verificați garnitura. Dacă este măcinată, înlocuiți-o de tot: scoateți mecanismul central al rezervorului, rotindu-l în sensul invers acelor de ceas, înlocuiți garnitura cu una nouă și montați mecanismul la loc.

 

De reținut! Pentru ca spălarea vasului să fie eficientă, unii instalatori recomandă rezervoarele montate la o înălţime cât mai mare, pentru ca, în cădere, apa să aibă o presiune mai bună. Însă s-a dovedit în timp că rezervoarele montate la înălțime nu permit o intervenție ușoară în cazul defecțiunilor, îngreunând poziția reparatorului, care are o vizibilitate proastă în spațiul mic rămas între tavan și vas. Vechile bazine de fontă, care se bazau pe același principiu al flotorului, nu doar că erau greu de reparat, dar adesea rugina le afecta buna funcționare. Mulți au renunțat la ele în favoarea bazinelor ceramice sau din plastic.

Când alegeți un bazin pentru WC, țineți cont că vasele de plastic sunt mai ieftine, dar se și strică mai repede, pe când cele ceramice, mai rezistente, pun însă și o presiune suplimentară pe vasul de toaletă. Ele trebuie prinse bine în perete. Mai rețineți că cele mai potrivite sunt bazinele montate doar cu puțin mai sus decât vasul de toaletă (adică nu cele care se sprijină direct pe el): modelele de toaletă moderne funcţionează pe baza unui sistem de presiune a apei care face posibilă spălarea eficientă a vasului de toaletă fără ca rezervorul să fie montat la înălţime. De asemenea, aceste modele consumă mai puţină apă decât cele tradiţionale.

 

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.