Concluziile Atelierelor de intervenție urbană organizate de Ordinul Arhitecţilor Bucureşti

Au fost vizate Parcul Romniceanu - Cotroceni, Calea Călăraşilor şi Bucureştii Noi.

"Această iniţiativă anunţă un demers care se doreşte de lungă durată şi care îşi propune să instituie un model de bună practică de consultare publică între administrație, specialiști și populație, care să stea la baza intervenţiei urbane. În calitatea lui de garant al interesului public în ceea ce priveşte calitatea mediului construit și dezvoltarea urbană, OAR creează astfel cadrul de desfășurare al unui dialog competent iniţiat de către profesionişti din domenii conexe pe tema posibilităților de dezvoltare ale oraşului", arata OAR București in Raportul pentru București 2018, publicat recent.

În urma Atelierelor, OAR Bucureşti a formulat principiile redate integral mai jos, care vor fi aduse " în atenţia administraţiei, în vederea asumării lor ca principii directoare ale politicilor publice de patrimoniu", mai spun reprezentanţii instituţiei.

1. Oraşul istoric este cea mai credibilă formă de educaţie urbană şi de arhitectură. Zonele istorice trebuie să beneficieze de abordare integrată şi de politici proprii, dedicate specificului lor. Regenerarea urbană începe cu regenerarea comunitară.

În raport cu patrimoniul construit, bucureştenii reprezintă astăzi în foarte mare măsură o populaţie alogenă, străină sau indiferentă faţă de sensul identitar al arhitecturii. Oraşul istoric este tratat fie ca un produs exclusiv turistic, repopulat artificial şi supus astfel unei rapide eroziuni, în absenţa unei comunităţi urbane asociate lui, fie ca un obstacol în calea dezvoltării urbane formulate în termeni de profit imobiliar şi infrastructură rutieră. De aceea, înainte de formularea soluţiilor, se impune sprijinirea coagulării grupurilor de inițiativă civică - beneficiarul direct al intervenţiilor urbane, singurul în măsură să fundamenteze şi să revendice utilitatea publică a acestor demersuri. O comunitate puternică, articulată, poate şi trebuie să impună administrației teme şi direcţii de acţiune corecte.

2. Strada și trotuarul trebuie înţelese ca un instrument esenţial al regenerării urbane „în interes public”, ca teritoriu de drept al spaţiului public, comunitar, ca liant al relaţiilor de vecinătate şi de cartier. Astfel, cartierele istorice devin, din canale de tranzit urban, destinaţii în sine.

Lărgirea arterelor rutiere s-a dovedit, în experienţa europeană a anilor 1950-60, un model inoportun şi nociv: străzile mai largi au avut ca efect mai multe maşini în oraş şi amplificarea congestiei traficului. Calea Călăraşilor nu se referă la o stradă, ci la o zonă martor a oraşului, în care au supravieţuit modele de locuire specifice sfârşitului secolului 19, care astăzi reprezintă mult mai mult decât nişte curiozităţi tipologice arhitecturale.

Aceste case, curţi şi faţade degradate nu ar trebui să constituie un muzeu incomod pentru locuitori şi autorităţi, ci însăşi identitatea lor urbană. A alege „în interes public” exclude categoric implementarea unui model anacronic, care presupune desfiinţarea memoriei culturale şi comunitare a oraşului prin demolarea zidurilor istorice, pentru falsul obiectiv al decongestionării traficului auto.

3. Extinderea Capitalei trebuie să ţină cont de principiul dezvoltării metropolitane pluricentrice şi al abordării integrate a noilor cartiere.

Zona aflată la malul Lacului Străulești și la marginea cartierelor Bucureștii Noi și Chitila este una dintre zonele care fac obiectul PUZ-urilor recente şi care ridică o serie de probleme specifice și reale: suprasolicitarea infrastructurilor urbane, inclusiv a celei de circulații, riscul de blocare a accesului liber la salba de lacuri și la vegetația malurilor, lipsa dotărilor publice și a serviciilor în zonă, dar și presiunea imobiliară care amenință caracterul cartierelor vecine, cu precădere în parcelarea Bazilescu, monument istoric.

Pentru a fi corect implementate, PUZ-urile pentru cartiere noi au nevoie (1) de formularea şi comunicarea transparentă a unei viziuni cu obiective strategice şi (2) de monitorizare, printr-un comitet civic și profesional (steering commitee) alcătuit din membri ai societății civile și ai asociațiilor profesionale.

4. Concursul public de idei şi soluţii trebuie promovat ca modalitate transparentă şi democratică de identificare şi explorare a temelor urbane cu potenţial.

Spaţiul public este prin excelenţă locul de întâlnire şi dialog între locuitori, arhitecţi şi administraţie. Amenajarea unor spaţii publice cu puternică identitate istorică, precum Parcul Romniceanu, nu se poate face unilateral, de către primărie, şi aborda ca o problemă tehnică. Concursul de soluţii este singurul în măsură să pună problema din mai multe unghiuri, acordând toată atenţia cuvenită unui demers complex, cu semnificaţie culturală.

Astfel, tema fundamentată prin studiu istoric şi prin participarea comunităţii locale - în cazul Romniceanu extrem de energică şi articulată - are şanse reale să genereze, din partea specialiştilor, soluţii pentru creşterea valorii arhitecturale a zonei şi implicit a calităţii vieţii.