Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Casa intr-un volum de "piatra"

Casa intr-un volum de "piatra"

Vecinul este tot un mediu inconjurator, cel putin asa considera arhitectul Takashi Fujino de la Ikimono Architects astfel ca a proiectat casa pentru a semana unui mic oras. El declara ca “omul este o creatura care traieste in colectivitate. Cu toate acestea, majoritatea familiilor traiesc in locuinte unifamiliare in Japonia. O persoana reuseste sa isi mentina echilibrul pe masura ce interactioneaza cu un areal precum casa sau grupul in cadrul unei societati. Astfel poate apartamentul deveni oras, dar la o scara mult mai mica?”

 

 

In aceasta casa locuiesc cu chirie opt familii astfel ca au fost gandite o serie de spatii care sa formeze unitati locative pentru fiecare. In mod surprinzator, spatiul exterior este cel care poarta amprenta locatarului, pentru ca acolo au fost aduse elemente de mobilier, plante si corpuri de iluminat in timp ce interiorul a fost pastrat simplu, un volum de beton in care familia isi gaseste linistea.

 

Arhitectul a prevazut cate o terasa/ curte in dreptul ferestrei fiecarui apartament. Prin pozitionarea spatiului comun in centrul volumului arhitectul a creat distanta necesara asigurarii intimitatii fiecarui apartament. „Apa care picura in timpul unei ploi, fosnetul frunzelor din copaci sau zgomotul pasilor pe pietris, vor fi percepute dinamic datorita relatiilor interioare si exterioare, punand in acelasi cadru oamenii, natura si anotimpurile. Vecinul este in acest caz natura si partial orasul.”

Intr-un volum care se remarca prin jocul plin-gol, al decupajelor in masivul „de piatra” arhitectul spera ca locatarii se vor bucura de prezenta fiecarui membru al micii comunitati, ca fiind un fenomen natural.

 

 

Mai multe informatii gasiti pe: http://www.e-architect.co.uk

Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa

Casa intr-un volum de "piatra"
Pexels

În silozurile de cereale, orice scânteie poate aprinde gazele emenate (metan) și praful extrem de inflamabil, mai ales atunci când se încarcă și descarcă produse, caz în care apar încărcări electrostatice importante. De aceea, sunt luate măsuri care vizează atât echipamentele lucrătorilor (acestea nu trebuie să se încarce electrostatic), dar mai ales realizarea unor componente și rețele de conductori pentru descărcarea sarcinilor electrice. Pentru mai multă siguranță, silozurile de cereale sunt confecționate în ultimul timp din metal și legate la împământare, ceea ce reduce simțitor riscul aprinderii și al exploziei.

Atelierele și fabricile de electronice sunt, de asemenea, vulnerabile, simpla atingere umană putând duce la distrugerea unor componente integrate. Trebuie spus că omul percepe pe piele electricitatea statică doar de la circa 4000 de volți în sus, dar el în timpul zilei este încărcat constant cu tensiuni de până la 2500 V, pe care nu le simte (mișcarea este suficientă însă pentru a se încărca). Chiar și în condiții obișnuite, o descărcare poate afecta circuitele electronice sensibile. De asemenea, materialele sintetice comune, foarte ușor de electrizat, sunt evitate pe cât posibil în aceste spații. În privința aparatelor electronice, prima măsură este protejarea cu carcase metalice legate la împământare, care au rol de ecranare.

De asemenea, lucrătorii pot folosi echipamente (inclusiv încălțăminte conductivă), covorașe sau brățări antistatice, ori sprayuri cu care acoperă suprafețele de lucru. Totuși, nu este suficient, de aceea sunt luate și alte măsuri, începând cu amenajarea spațiului respectiv: pardoseli și finisaje speciale, realizate cu aditivi antistatici, respectiv conductori care sunt legați la rețeaua de împământare. Pentru zone bine delimitate, unde există riscuri importante, există posibilitatea de a amplasa neutralizatoare cu ionizare – acestea creează câmpuri de ionizare a aerului, iar ionii astfel creați neutralizează sarcinile electrice din materialele vizate.

Spații industriale diverse – și aici, electricitatea statică poate afecta componentele electronice și aparatele de măsură de înaltă fidelitate. De exemplu, în industria auto, alimentară sau farmaceutică, în tipografii, unități cu centre de date, fabrici de mobilă sau de ambalaje. Nu în ultimul rând, este cazul spațiilor unde se lucrează cu substanțe volatile ori pulberi inflamabile, inclusiv în benzinării, stații de încărcare cu combustibil a aeronavelor sau în industria armamentului. Un caz particular este electricitatea statică indusă, care se manifestă mai ales acolo unde se lucrează mult cu materiale plastice – un șoc electric poate avea efecte extreme, mai ales pentru cei cu boli cardiace.

Ca măsuri de prevenție, în afară de materiale și finisaje cu caracter antistatic, există și varianta controlului umidității aerului: un aer mai umed permite neutralizarea sarcinilor electrice de pe suprafețe neconductive, care, prin natura lor, nu pot fi conectate la împământare. Echipamentele de umidificare au avantajul că sunt eficiente în întreaga incintă, dar pot afecta anumite materiale sensibile la apă (hârtie, lemn) și pot crea disconfort lucrătorilor, de aceea procentul de umiditate relativă trebuie atent supravegheat.

Unități medicale – acestea sunt vulnerabile mai ales în spații precum sălile de operații, laboratoarele de analize, secțiile de imagistică și acolo unde aparatura funcționează cu câmpuri electromagnetice sensibile. Nu în ultimul rând, trebuie avut grijă la instalațiile cu oxigen, unde există pericol de explozie. Soluțiile sunt, și aici, cele menționate anterior, în funcție de spațiu: finisaje antistatice cu împământare, umidificatoare, neutralizatoare cu ionizare.

Spații rezidențiale, de birouri și hoteluri – aici praful este un ”inamic” redutabil. Extrem de ușor, el va fi atras de suprafețele electrizate precum melamina mobilierului, sticla, textilele sintetice (poliesterul), dar și naturale (blănurile, lâna). Acest fenomen poate fi privit ca un aspect negativ, pentru că trebuie să curățăm, dar și pozitiv, pentru că nu va mai trebui să inspirăm noi particulele din aer. Se bucură de o popularitate tot mai mare materiale textile care atrag praful și îl rețin, pentru a fi îndepărtat ulterior prin aspirare umedă sau uscată.

Praful afectează nu doar confortul și sănătatea utilizatorilor, ci și aparatele electrice, electrocasnice sau electronice, care sunt adevărați magneți pentru praf. Mai trebuie spus că aerul uscat, bun izolator, face ca electricitatea statică să se mențină la un nivel ridicat. De aceea, este bine să folosim metode de umidificare și purificare a aerului, astfel încât sarcinile electrice să fie cât mai reduse ca număr, în aer și pe suprafețe.

De asemenea, putem folosi produse de curățenie și întreținere cu caracter antistatic. Pielea naturală, lemnul sau bumbacul se încarcă electrostatic mai greu, de aceea le putem folosi atunci când ținem la curățenie, dar avem un filtru de aer performant.

hala din lemn 3.jpg
hala din lemn 3.jpg
Casa intr-un volum de "piatra"

Este un parchet cu grosime totală de 11 mm, strat de uzură de 3 mm și strat inferior din lemn multistrat de mesteacăn, care asigură stabilitatea dimensională a pardoselii. Culoarea naturală este elegantă și atemporală, ușor de încadrat în toate stilurile de design interior.

Parchet stratificat Jamaica

În ciuda numelui exotic, parchetul stratificat, de fapt dublu stratificat, Jamaica aduce în casă trăinicia lemnului autohton de stejar. Și când vine vorba despre stejar, românii îl văd drept frate cu care se aliniază prin încredere. Cum stejarul are rădăcini adânci pentru români, la fel și parchetul din lemn de stejar poate fi considerat rădăcina casei în care te ancorezi cu fiecare pas.

Casa intr-un volum de "piatra"

Cu grosime de 13 mm, și strat de uzură de 3 mm, parchetul din lemn stratificat Jamaica este potrivit, de asemenea, pentru a fi montat peste sisteme de încălzire în pardoseală. Culoarea naturală a lemnului nefinisat este păstrată prin aplicarea uleiului alb, fin pentru a aduce lumină în spațiile în care va fi montat. Fiecare fibră are personalitate, evidențiind fiecare placă de pardoseală cu aspect de dușumea clasică.

Este un parchet potrivit pentru case elegante după cum la fel de bine se încadrează în stilul modern sau minimalist.

Mai sunt 54 de metri pătrați pe stoc și pot fi pentru casa dumneavoastră și eleganța acesteia. Puteți profita de Black Friday pentru a cumpăra mai ieftin parchet așa cum vă doriți, cum meritați.

Parchet din lemn masiv de stejar lăcuit

Un alt produs de top încadrat în această promoție de Black Friday este parchetul din lemn masiv stejar lăcuit si bizotat, impresionant prin evidențierea fibrelor lemnului.

Cu grosime de 20 mm, lățimea de 12 cm (aspect de dușumea) și lungimi variabile de la 40 cm la 240 cm, versatil în orice stil de amenajare interioară.
Parchetul din lemn masiv este varianta ideală pentru o pardoseală care durează cât casa, astfel vă bucurați de o locuință confortabilă fără stresul înlocuirii parchetului.

Casa intr-un volum de "piatra"

Note importante de final: modelele de parchet propuse se află pe stoc, având disponibilitate imediată.

Parchetul Jamaica se află aproape de lichidare de stoc. Așadar dacă vă încântă aspectul natural albit al lemnului din stejar, e timpul să vă grăbiți. Mai sunt doar 54 de mp, suficienți pentru a amenaja un apartament sau o casă de dimensiuni medii.

Oferta este valabilă în limita stocului disponibil.

Casa intr-un volum de "piatra"

Cele mai evidente dintre acestea sunt investițiile în economisirea energiei, care „sunt cea mai rapidă și mai ieftină modalitate de a aborda criza energetică actuală”.

Izolarea locuinței este una dintre cele mai sigure modalități de reducere a consumului de energie și a facturilor consumatorilor. Un studiu recent al Buildings Performance Institute Europe (BPIE), a constatat că izolarea locuințelor ar putea reduce semnificativ consumul de energie și dependența de gazul ruses

Energie economisită cu până la 45% la izolarea casei

Analizând unele dintre cele mai mari state ale UE, grupul de reflecție a descoperit că „îmbunătățirea izolației în țările selectate poate realiza economii de până la 44% la consumul de gaze și poate reduce cererea finală de energie cu 45%.

„Analiza BPIE se potrivește cu cercetările realizate de Proiectul de asistență pentru reglementare, Ember Climate, E3G și Bellona. Aceasta arată că eficiența energetică și electrificarea pot reduce masiv importurile de gaze”, a scris pe Twitter Jan Rosenow, directorul operațiunilor europene la ONG-ul de mediu RAP.

Conform celei mai recente analize BPIE, o lansare masivă a izolației clădirilor poate duce la 45% din reducerea cererii finale de energie și la 44% din gazele naturale economisite pentru încălzirea clădirilor rezidențiale

O oportunitate imensă

Este o oportunitate imensă atât pentru consumatorul individual, care beneficiază de facturi mai mici, cât și la nivelul UE. În final acțiunea se traduce printr-o dependență mai mică față de Rusia.

Casa intr-un volum de "piatra"

O casă fără izolație termică consumă la fiecare metru pătrat de 4 până la 6 ori mai mult agent termic.

Placile minerale termoizolatoare, IZOMINERAL sunt rezultatul muncii unei echipe cu experiență de aproape 50 de ani în producția de BCA.

Cu proprietăți deosebite față de o termoizolație obișnuită, plăcile minerale îți oferă:

Sănătate, Siguranță și Confort.

Izomineral – nu arde, nu degajă fum, lasă pereții să respire, este 100% natural, are durată de viață crescută și vine la pachet cu tot ce ai nevoie pentru a-l pune în operă.

Izolarea Casei cu Termoizolația minerală Izomineral

Prima de acest gen realizată în România, asigură o construcție ignifugă, trainică și sănătoasă. Termoizolația este realizată doar din materii prime naturale și în perfectă armonie cu materialul suport (BCA). Este un produs conceput ca alternativă sănătoasă și durabilă pentru termoizolarea locuințelor, ce aduce extra beneficii:

Casa intr-un volum de "piatra"
  • clasa de rezistență la foc A1 – nu arde, nu degajă fum sau noxe, nu se deformează în contact cu focul.
  • stabilitate structurală – are rezistență la compresiune și fețe drepte.
  • respirabilitate – permite transferul de vapori de aer din încăperi spre exterior și elimină problemele legate de apariția condensului și a mucegaiului.
  • rezistență în timp – nu necesită înlocuire periodică, nu este atacat de rozătoare, nu se deformează în contact cu apa.
  • sinergie – compatibilitatea dintre Izomineral și BCA este totală, acestea fiind realizate din aceleași materii prime naturale. În plus, mortarele recomandate pentru lipire și șpăcluire sunt realizate în aceeași fabrică și sunt perfect adaptate acestor tipuri de suprafețe.

Sistem complet nZEB

Celco îți oferă posibilitatea să alegi în funcție de proiectul tău combinația perfectă între diferite tipuri de BCA eficiente (densitate, grosime). Adaugă izolația minerală, IZOMINERAL, potrivită pentru a realiza un zid nZEB.

Casa intr-un volum de "piatra"

Câștigi spațiu fără să faci compromisuri în ceea ce privește confortul termic și calitatea vieții în noua ta casă. Cu materialele CELCO poți realiza cel mai subțire zid nZEB din ROMÂNIA de 30 cm din zidărie BCA MEGATERM grosime 20 cm si izolație Izomineral de 10 cm.

Casa intr-un volum de "piatra"
Casa intr-un volum de "piatra"
Casa intr-un volum de "piatra"
Casa intr-un volum de "piatra"

Unul dintre cele mai recente proiecte finalizate de arhitectul italian este o altă “pădure verticală”, o pereche de clădiri rezidenţiale a căror arhitectură se împleteşte cu natura, construită în China. Conceptul de "pădure verticală", “proiectarea de locuinţe pentru copaci”, cum îi place arhitectului să spună, s-a născut cu Il Bosco Verticale (în traducere, "Pădurea Verticală"), un complex de apartamente îmbrăcat în vegetaţie construit la Milano în 2014. Acest tip de construcţie a fost exportat în ultimii ani în mai multe oraşe şi regiuni ale lumii.

Casa intr-un volum de "piatra"

Un spațiu este necesar să ne inspire o emoție pozitivă!

Din ce în ce mai multe persoane sunt preocupate de confortul și siguranța locuinței lor, dar și de sustenabilitate, eficiența energetică și durata de viață a caselor sau a materialelor folosite pentru aceasta.

Ne petrecem peste 80% din timp în spații interioare, de unde derivă responsabilitatea celor care le construiesc. Cu atât mai mult, cu cât este vorba de spitale sau centre medicale.

Sănătate pe toate planurile

“Ceea ce avem în comun cu sistemul sanitar, în afara proiectelor de construcție, este viziunea orientată spre comunitate, de a aduce un plus de valoare calității vieții acesteia.

noiCELCO, ne-am îndreptat de mult atenția asupra creării de produse ce reduc amprenta de carbon.

Suntem un partener de nădejde al dezvoltatorilor și constructorilor, dar și un promotor al tranziției către constructii verzi și sustenabile.

Casa intr-un volum de "piatra"

De #50deani atenția noastră este permanent orientată către calitate, responsabilitate și grijă față de mediu!’ - Irina Odor, Director Comercial, în cadrul evenimentului BUILDING HEALTH 2022

Atunci când construiești cu BCA CELCO, deja te bucuri de un mix de beneficii pe termen lung.

• Materialele naturale din care este produs BCA-ul îi conferă zidăriei proprietatea de respirabilitate și permeabilitate la vapori.
• Rosturile subțiri minimizează punțile termice.
• Rezistența la compresiune este uniformă pe toate fețele.
• Cu cât grosimea zidului este mai mare și materialul mai dens, cu atât crește și capacitatea sa de izolare fonică.
• Ai siguranță la incendiu, deoarece BCA CELCO este încadrat în clasa A1 de rezistență la foc, adică NU ARDE.

Casa intr-un volum de "piatra"

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.