Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

BASF lanseaza un nou site web dedicat constructiilor sustenabile

BASF lanseaza un nou site web dedicat constructiilor sustenabile

BASF - New Construction Website

 

 

BASF lansează un nou site web dedicat construcţiilor sustenabile

 

- Permite acces rapid la soluţii pentru construcţii durabile, utilizarea eficientă a resurselor

şi protecţia mediulu

- Facilitează schimbul de experienţă între producători, contractori, aplicatori, dezvoltatori

şi arhitecţi.

15.04.2013

Daniela Avârvare

Tel: +40 215 299 043

Fax: +40 215 299 099
daniela.avarvare@basf.com

 

Ludwigshafen, Germania - 15 Aprilie 2013 - BASF a lansat un nou website care se concentrează pe sustenabilitate (www.construction.basf.com) şi oferă acces rapid şi uşor la informaţii importante pentru industria construcţiilor. Stimularea soluţiilor sustenabile reprezintă unul dintre principiile strategice ale BASF.

Noul site prezintă produse si soluţii care şi-au dovedit performanţa în ceea ce priveşte creşterea durabilităţii, îmbunătăţirea eficienţei resurselor şi protecţia mediului. Site-ul serveşte şi ca platformă centrală de schimb de idei prin promovarea poveştilor autentice de către diverse părţi implicate.

 

"Sustenabilitatea este extrem de importantă în industria construcţiilor, iar chimia joacă un rol important în proiectarea inovaţiilor pentru realizarea construcțiilor în mod sustenabil" afirmă Dr. Tilman Krauch, Preşedinte al Diviziei Produse Chimice pentru Construcţii şi al Comitetului Global BASF de Directori din Construcţii. "Site-ul este o fereastră care prezintă ceea ce facem noi exact în domeniul sustenabilităţii. Este gândit să informeze, conecteze şi echipeze partenerii noştri din industria construcţiilor cu informaţii uşor de găsit, cunoştinţe şi idei", explică Krauch.

 

Industria construcţiilor este unul dintre clienţii cheie ai BASF, reprezentând aproximativ 10% din vânzările grupului. În concordanţă cu strategia "We create chemistry", BASF se concentrează şi mai mult pe cerințele clienţilor şi stimularea soluţiilor sustenabile.

 

Informaţii structurate pentru diverse cerinţe

Pe lângă informaţiile despre trendurile industriei şi provocările rezultate din conceptul de sustenabilitate, vizitatorii noului site web pot găsi materiale video autentice ale clienţilor şi studii de caz interesante din care se pot inspira. De exemplu, Michael L. Gentoso, de la U.S Concrete, povesteşte cum a folosit programul BASF Green Sense® Concrete pentru a reduce considerabil emisiile de CO2 pe parcursul lucrărilor de construcţie pentru World Trade Center, realizând în acelaşi timp o structură mai puternică. Mai multe experienţe ale producătorilor, aplicatorilor, contractorilor, dezvoltatorilor şi arhitecţilor sunt disponibile la www.construction.basf.com.

 

Dacă vizitatorii caută informaţii pentru proiecte de construcţii specifice, pot utiliza ca puncte de plecare segmentele Clădiri rezidenţiale, Clădiri nerezidenţiale şi Infrastructură. Astfel, ei pot afla cum pot fi utilizate produsele şi soluţiile BASF în diverse aplicaţii, ca de exemplu, aditivii pentru betoane pentru construcţia fundaţiilor durabile, soluţiile de hidroizolare pentru protecţia acoperişurilor la acţiunea apei şi spumele pulverizabile pentru îmbunătăţirea izolaţiei pereţilor şi reducerea costurilor energiei consumate.

Industria construcţiilor este destul de eterogenă şi părţile interesate din diverse segmente de piaţă au nevoie de informaţii diferite. Noul site web BASF include o reţea globală de experţi BASF. Vizitatorii îi pot contacta pentru a discuta subiecte specifice. Utilizatorii pot, de asemenea, afla informaţii despre evenimentele globale din industria construcţiilor unde pot întâlni experţii BASF în persoană.

 

Despre soluţiile BASF pentru locuinţe şi construcţii

Industria construcţiilor este una din industriile cheie pentru BASF cu o pondere de 10% din vânzările grupului. În calitate de cel mai mare furnizor de materii prime, sisteme şi produse de finisare pentru industria construcţiilor, BASF furnizează soluţii economice şi ecologice care contribuie la sustenabilitatea locuinţelor şi construcţiilor prin reducerea consumului de resurse, scăderea consumului de energie, creşterea duratei de viaţă a clădirilor şi facilitarea lucrărilor mai rapide de construcţie. Începând de la spume şi materiale care stochează căldura pentru termoizolaţii, aditivi pentru betoane şi produse pentru reparaţii, până la soluţii de hidroizolare şi pardoseli industriale si decorative, vopsele arhitecturale şi de protecție, BASF oferă cel mai larg portofoliu de produse de construcţii utilizate direct în şantiere sau integrate în alte produse. Vânzările industriei construcţiei in 2012 au fost de 5.2 miliarde de euro. Mai multe informaţii despre soluţiile BASF pentru locuinţe şi construcţii sunt disponibile pe internet la adresa www.construction.basf.com.

 

Despre BASF

BASF este lider mondial în domeniul chimic: The Chemical Company. Portofoliul său cuprinde o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse performante şi produse pentru protecţia plantelor, până la petrol şi gaze. Combinăm succesul economic, responsabilitatea socială şi protecţia mediului. Cu ajutorul ştiinţei şi al inovaţiei, ne ajutăm clienţii din aproape toate industriile să facă faţă cerinţelor curente şi viitoare ale societăţii. Produsele şi sistemele noastre de soluţii contribuie la conservarea resurselor, asigurarea unei nutriţii sănătoase şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Am rezumat această contribuţie în obiectivul nostru global: Creăm chimie pentru un viitor sustenabil.

În 2012 BASF a realizat vânzări de 78,7 miliarde de euro şi a avut mai mult de 113.000 de angajaţi la sfârşitul anului. Acţiunile BASF sunt listate la bursele de mărfuri din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) şi Zurich (AN). Informaţii suplimentare sunt disponibile pe internet la adresa www.basf.com

 

BASF SRL - Floreasca Business Park
Calea Floreasca nr. 169A
Clădirea B, Etaj 5, Sector 1, București
Tel: +40 21 529 90 00
Fax: +40 21 529 90 99

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.