Arhitectii Andreescu si Gaivoronski propun o cladire simbol pentru Berzasca

Ti-a placut acest articol? Adauga-l la favorite, pentru a-l regasi usor in lista de continut preferat din contul tau!
Publicat de SpatiulConstruit.ro, la

Centrul Turistilor va fi zona de acces in Parcul National Portile de Fier care se extinde de la Dunare pana la muntii Banatului, in zona de SV a tarii. Amplasat la confluenta fluviului cu raul Berzasca, Centrul beneficiaza de privelisti minunate catre malurile raului si catre munti. Elementul principal din cadrul Centrului este un teatru in aer liber, pozitionat pe un chei care se detaseaza de o platforma din lemn care flancheaza malul de nord al raului.



Teatrul va putea gazdui 250 de spectatori protejati de o "cochilie" si alti 600 in exteriorul acesteia. Realizarea unui teatru in aer liber a avut o motivatie ecologica in vederea reducerii consumului de energie necesar functionarii unei astfel de cladiri. Volumetria propusa are doua „cochilii", structuri acoperite cu beton TXActive, cea exterioara avand niste perforatii replicand un alfabet imaginar realizat de artistul Stefan Calarasanu. Cele doua anvelopante sunt in permanenta schimbare datorita umbrelor proiectate de razele soarelui, iar trecerea vantului printre ele creaza sunete care parca dau viata intregii volumetrii.

Centrul este amplasat intr-o zona libera, sub scena teatrului si este dotat cu un punct de informare, o cafenea, un magazin de suveniruri si o casa de bilete. Spatiile auxiliare au fost amplasate intre cele doua anvelopante, o scara pe doua niveluri permite vizitatorilor sa ajunga pana la marginea superioara a acestora si sa se bucure de priveliste. Pe zona de NE a platformei, se afla docul unde va opri ambarcatiunea care face turul parcului iar pe toata lungimea falezei se vor amenaja panouri iluminate care sa prezinte fotografii, informatii si harti referitoare la atractiile din Parcul Natural.









 

 

Mai multe informatii gasiti pe http://www.worldarchitecturenews.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa

 

Ce parere ai? Logheaza-te ca sa poti comenta: