Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Aproximativ 90% din producția realizată de Symmetrica Tech a mers către export, după aproape un an de activitate

Aproximativ 90% din producția realizată de Symmetrica Tech a mers către export după aproape un an

 

Finalizată la sfârșitul anului 2016, Symmetrica Tech este cea mai mare investiție de tip greenfield din portofoliul companiei, investiție cu o valoare de 13 mil. Euro. Amplasată în localitatea Verești, județul Suceava, fabrica de metale dispune de două hale de producție. Hala de producție principală se întinde pe o suprafață de 5.500 mp, fiind împărțită pe departamente de proiectare, procesare și prelucrare metal, precum și vopsitorie, sablare, sudură. O a doua hală de producție vine în completarea celei dintâi, cu o suprafață de 4.600 mp, și va fi finalizată la începutul anului viitor.

 

„Symmetrica are o experiență de peste 15 ani în prelucrarea metalelor, timp în care am proiectat și executat trei generații de linii de producție pentru prefabricate mici, dar și prelucrări mecanice și componente pentru mașini și utilaje. Capacitatea noastră de producție a devenit, însă, limitată de la un punct în contextul în care cererea pe acest segment a continuat să crească. În plus, spațiul în care funcționam devenise prea mic pentru posibilitățile de dezvoltare apărute între timp. Pe acest fond, investiția în construcția unei fabricii de metale a venit ca un pas firesc, fapt pentru care am optat pentru o investiție tip greenfield, de la zero, cu utilaje de ultimă generație”, a declarat Sebastian Bobu, Directorul Executiv al Symmetrica.

 

Producția fabricii vizează operațiuni complexe de prelucrare a metalelor necesare producerii de piese și componente pentru mașini, utilaje, linii de producție din orice ramură de activitate. Symmetrica Tech a fost dotată cu echipamente de prelucrare de ultimă generație produse de lideri mondiali în domeniu și derulează operațiuni certificate la standarde înalte de calitate.

 

Comenzile primite până în prezent de Symmetrica Tech au venit atât de la clienți externi, din țări precum Olanda (piese și subansamble mecanice), Danemarca (confecții metalice), Italia (echipamente industriale), Franța (echipamente industriale), cât și de la clienți din România. În jur de 90% din aceste comenzi au mers către export odată cu începerea producției de la debutul anului 2017.

 

Symmetrica Tech recrutează 60 de persoane

La aproape un an de activitate, fabrica de la Verești continuă recrutările și țintește un număr de 160 angajați. Viitorii angajați se vor alătura echipei de 100 de oameni care lucrează în domeniul prelucrării de metale.

 

Potrivit reprezentanţilor companiei, oportunitățile de angajare se adresează atât personalului specializat într-o anumită meserie, cât și specialiștilor cu studii de profil. Astfel, potențialii candidați pot alege dintre următoarele poziții deschise: sudor, lăcătuș mecanic montaj, vopsitor, maistru sudor, controlor calitate sudură, inginer tehnolog-normator, inginer proiectant mecanic.

 

„Cererea tot mai mare pentru produsele din domeniul prelucrării de metale reprezintă o provocare constantă de a găsi resursele necesare prin care să putem onora comenzile primite. În acest sens, nevoia de resursă umană este continuă în cadrul fabricii de la Verești. Fie că vorbim de angajați pe meserii specifice precum sudor, sau de specialiști cu studii superioare în domeniul ingineriei, doritorii pot opta pentru una dintre pozițiile deschise în cadrul companiei noastre. Pe lângă oferta salarială, oferim programe de pregătire și training angajaților noștri, astfel încât aceștia să fie la curent cu noutățile tehnologice în domeniu”, a adăugat Sebastian Bobu, Directorul Executiv al Symmetrica.

 

Pe termen mediu și lung Symmetrica urmărește diversificarea produselor în cadrul fabricii de metale, precum și proiectarea si fabricarea unor produse proprii de tipul echipamentelor industriale.

 

Despre Symmetrica

Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori. Aceasta a fost înfiinţată în 1994 de Florentina-Mihaela Stanciu (60% din acţiuni) şi Florin-Cristinel Stanciu (40% din acţiuni).

Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer – Braşov (2012) şi Cociu – Bistriţa-Năsăud (2012). La sfârșitul anului 2016, Symmetrica a inaugurat fabrica de metale de la Verești, județul Suceava.

Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, parcul balnear din staţiunea Vatra Dornei, magazine Carrefour, Lidl, Penny Market, parcări cu pavele ecologice în Bucureşti etc. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitatea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice din întreaga ţară.

 

 

Obiectul este ascuns

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.