Ușile filomuro de la ECLISSE sunt piese vedetă într-un apartament primitor din Viena

Blocul în care se află acest apartament a fost construit în Viena în anii ‘50 la standarde foarte simple. Clădirea includea o serie de apartamente cu o dispunere a camerelor, astzi depașită. Datorită renovării majore, acest apartament de 65 mp a fost adaptat nevoilor actuale de locuit.

Amenajarea inițială a fost caracterizată de un hol mare la intrare, fără ferestre, care ducea către diferitele încăperi ale apartamentului. În 2021, studioul Architettura21 a făcut schimbări substanțiale combinând camera de zi și bucătăria într-o singură cameră aerisită, prin demolarea peretelui despărțitor neportant. De la intrare, proiectarea a presupus o deschidere amplă pe toată înălțimea, care să permită pătrunderea luminii naturale, iar compartimentarea s-a făcut printr-un panou glisant, poziționat lângă canapea.

Zona de intrare a devenit astfel primitoare și luminoasă. La capătul holului se află o nouă toaletă pentru oaspeți și o cameră de serviciu (spălătorie), ascunsă în spatele unui perete din stejar natural albit.

 

Peretele din lemn se armonizează cu plăcile de travertin marmorat în tonuri calde, accentuate de o oglindă mare amplasată pe perete și de plafonierele cu lumină caldă. De-a lungul peretelui din stânga se află un dulap-garderobă pe toată înălțimea, cu spații închise și deschise și un fundal vertical cu oglindă care amplifică senzația de spațiu, încă de la intrare.

 

Zona de luat masa crează elementul de fuziune între bucătărie și zona de relaxare. De-a lungul peretelui cu fereastră este poziționată strategic o banchetă lungă, care te îmbie să te așezi la masă.

 

Materialele și culorile se repropun în ambient: pernele, mobilierul și canapeaua se sincronizează în tonuri de antracit și roz delicat.

Peretele din fundal, pe care s-a aplicat tapet cu motive florale, devine cadru central al întregului ansamblu și ascunde atât dulapul pentru veselă și obiectele din cristal, cât și ușa de acces la dormitor, instalată în linie cu acest perete.

 

Zona de bucătărie este esențială, fiind dotată cu tot confortul pentru prepararea mâncărurilor sofisticate, și încorporează boilerul cu centrala termică, poziționate în colț și închise printr-o ușă de mobilier.

 

Departe de privirile indiscrete, în spatele ușii secrete a mobilierului din zona de servit masa, se află dormitorul - cea mai privată zonă a apartamentului, unde proprietarii se pot relaxa.

În dormitor, găsim o bibliotecă pentru așezarea cărților și un mic pupitru de lucru. Griul cald și lemnul creează o atmosferă plăcută și calmă, subliniată și aici prin intermediul luminii indirecte.

 

O parte din dormitor, în zona ce duce spre baia principală, este dedicată unui dressing simetric pentru garderoba proprietarilor și pentru toată lenjeria casei și țesăturile de menaj.

 

Chiar și în această zonă relativ comprimată, jocul de oglinzi și lumini contribuie la accentuarea impresiei de spațiu.

Baia, creată în micul spațiu existent, este dotată cu o nouă cabină de duș, prin refolosirea compartimentului utilizat anterior ca toaletă. Plăcile de travertin marmorat, LED-urile și oglinzile se amestecă cu albul obiectelor sanitare, creând un mediu plăcut. Diferitele setări ale luminii permit atât un scenariu total luminos, cât și difuz, ideal pentru relaxare.

Amenajare apartament  Viena ECLISSE EST
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.