O casa moderna construita cu metoda elvetiana STEKO
Proprietarii acestui teren din Lucatin, un mic sat din zona centrala a Slovaciei, au decis sa inlocuiasca cele cateva structuri vechi si ponosite existente cu o cladire noua construita folosind si lemnul rezultat din demolarea hambarului si a grajdului. Arhitectul Laro Krobot a colaborat cu echipa ETH Zurich pentru a realiza o structura ce respecta un sistem elvetian denumit STEKO, care foloseste ca material de constructie module realizate din panouri lemn masiv de molid pentru fete umplute la interior cu diferite materiale termoizolante.
Noua casa a inlocuit si reprodus arhitectura unei vechi constructii din caramida. Pe langa aceasta, odata cu demolarea structurilor din lemn terenul a capatat o alta deschidere, beneficiind de perspective generoase asupra naturii inconjuratoare. Arhitectii au ales sa pastreze brazii existenti pe teren folosindu-i ca element de referinta in noua compozitie spatiala.
Desi cladirile existente erau intr-o stare foarte proasta, arhitectii au gasit potrivit sa refoloseasca la noua casa parte din materialul lemnos existent. Datorita sistemului modular STEKO toate elementele din lemn ale structurii au putut fi asamblate in doar cinci zile.
Amintind de arhitectura traditionala, noua casa este organizata in trei zone mari: zona de zi, bucataria in mijloc si dormitorul pozitionat pe partea din spate a casei. Toate spatiile sunt legate printr-un hol multi-functional care contine zona de acces, spatiile de depozitare si cele tehnice. Zona de zi beneficiaza de acces direct pe o terasa, ridicata de la nivelul solului cu o treapta, suficient pentru a face trecerea spre gradina si natura.
Paleta de materiale si finisaje este redusa, ceea ce a permis crearea unor decoruri minimale, in care primeaza forma si textura elementelor si, in acelasi timp, a vizat reducerea amprentei de carbon a constructiei prin gasirea unor furnizori locali.