Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Gastronomia urbana si ambientul. De la fast food, la bistro

Gastronomia urbana si ambientul. De la fast food, la bistro

De la localurile familiare si simple, pana la restaurantele sofisticate, gastronomia urbana este gazduita intr-o serie de spatii, adecvate celor mai diverse gusturi. Ele reprezinta puncte cheie ale vietii de zi si de noapte, surse de vitalitate si locuri de intalnire, necesare si de nelipsit din viata orasului. Iar pentru ca oamenii sunt diversi si au gusturi atat de variate, incepem astazi o serie de istorii despre “arta de a amenaja pentru pofta buna”. Mobilierul si ambientul, desigur, raman pe primul plan.

 

 


 

In lungul lant de restaurante si localuri destinate servirii mesei in oras, istoria gastronomiei urbane incepe din perioada antichitatii romane. Pe vremea aceea, cetatenii liberi obisnuiau sa ia masa “pe strada”, in mici spatii amenajate la parterul caselor etajate numite insulae si destinate locuirii in comun. Motivul era simplu: in cladirile de acest gen, sensibile la incendii, nu era voie cu foc deschis, drept pentru care oamenii se intalneau afara pentru a manca ceva gatit proaspat, in localuri deschise spre strada, care aveau un spatiu de receptie in care se serveau mancarea si bauturile. Desigur, acestea erau destinate cetatenilor obisnuiti. Cei bogati care locuiau in vile aveau propriile lor bucatarii, separate de casa principala printr-o curte interioara. Revenind pe strazile romane, insa, putem spune ca asa s-a nascut ideea de fast food (cu tot cu inventia, se pare, a hamburgerului) si a localului destinat serviri mesei in oras.

 

Fast food Astazi este cel mai familiar tip de restaurant pentru majoritatea oamenilor. Marile lanturi de fast food, precum McDonalds sau Burger King au devenit populare în America anilor 1950, iar popularitatea lor a sustinut apoi si noi branduri precum Taco Bell sau KFC. Serviciile de fast-food au atras clientii datorita vitezei de servire, a simplitatii confortului, a ambientului familiar si a preturilor ieftine.

 

Lipsa de restrictii este esentiala in fast food-uri. Dar nevoia de eficienta determina si o necesitate de spatii largi, cu o mobilare unitara, care sa nu faca prea mult distinctii intre indivizi si sa ii lase sa se piarda in multime. Mobilierul are un specific strict functional. Scaunele si mesele ar trebui sa fie confortabile, usor de intretinut si debarast, usor de mutat, rezistente la trafic mare, dar si ieftine, lucruri care parca nu mai lasa loc de prea multe optiuni… si totusi acestea exista din plin. Mese din lemn, metal sau plastic, intr-o multitduinde de forme si culori sunt vandute pretutindeni, iar accesoriile, cosurile si meniurile mai la vedere chiar decat niste operele de arta. Simplu, dar eficient, fast food-ul isi merita investitia din punct de vedere al mobilarii. Cu precizarea ca o  franciza fast-food poate sa adauge costuri semnficative, care vor face totalul mult mai scump decat investitia intr-un local independent. In plus, o franciza nu implica lipsa de personalizare - dimpotriva, este foarte posibil ca prin contract sa se impuna abordarea unei anumite identitati sau stil in noul local.

 

Food Court La fel de familiar multora, un asa numit Food Court este un spatiu delimitat de autoservire in mall-uri si hipermagazine, mobilat destul de unitar, dar nu lipsit de personalitate. Poate cele mai dinamice și active zone din punct de vedere al clientelei, cu public eterogen, sunt asociate adesea cu spatiile comerciale pe langa care sunt deschise si depind  de traficul si ambientul specific. Mobilierul este practic, rezistent si usor de mutat. Food Court-urile au nevoie cu atat mai mult de identitate. Iar identitatea nu si-o iau atat in functie de persoanele din public, cat din publicul luat in masa, plus in functie de de centrul comercial (nume, brand, personalitate) pe care il deservesc.

Autoservire si braserie Braseria poate fi un spatiu precum o simpla berarie, cu oferte minima de mancare, dar si un local al carui scop principal este servirea mesei sau a unei gustari, pe langa bauturi. Uneori sandvisurile si diverse preparate calde (in general autohtone, dar si de inspiratie internationala, orientala, mediteraneana etc.) se servesc direct in picioare, la mese inalte, alteori la mese cu scaune inalte.  Poate fi aleasa si o varietate de tipuri de mobilier, cu scaune si mese alternand intre cele joase si cele inalte sau, desigur, se pot alege doar mese mici, de restaurant. Autoservirea, in schimb, este axata in special pe mancare si mult mai aproape de ideea de cantina. Dar este intalnita in locurile cu trafic mare de elevi, studenti, angajati. Ganditi-va la autoserviri ca la niste spatii lipsite de pretentii si destul de industrializate, dar care castiga puncte daca arata cat mai proaspat si atractiv. Personalizarea lor in functie de mediul deservit (scoala, cladire de birouri) si de mancarea specifica (bio, vegetarian, produse de patiserie) reprezinta garantia formarii unei identitati si a revenirii clientelei ani la rand. Sunt localurile care au cea mai mare probabilitate sa creze traditii, prin formarea unei simple puteri a obisnuintei.

 

Bufet Inventat inca din perioada Evului Mediu, conceptul de masa tip bufet este de fapt o autoservire mai sofisticata, cu pretentii de socializare, cu standarde ceva mai elitiste si socializare, cu nivel crescut de rafinament culinar (fata de localurile mentionate anterior). Mancarea este adusa pe platouri si asezata pe o piesa  de mobilier separata de masa, bufetul, lucru care astazi a facut ca localurile tip bufet sa reprezinte o alegere populara pentru multi clienti restaurant. De asemenea, sunt optiuni foarte bune in cazul celor care vor sa organizeze petreceri sau care comanda servicii de catering. Unele restaurante folosesc doar sistemul bufet, altele sunt exclusiv deschise ca Bufet. Cele din urma au un meniu zilnic fix, uneori cu un tarif unic sau cu doar cateva oferte de tarif, pret in care se poate manca un anumit meniu. Un concept popular si interesant de restaurant, dar care poate merge inclusiv pe mobilier clasic, ambient pretentios si feluri de mancare rafinate.

 

Cafenele Desi o cafenea este genul de local care nu ofera servicii tip masa, multe cafenele introduc in afara de cafea, si meniuri cu hrana rece, sandvisuri reci ori calde, tarte sau prajituri. Comanda se ia la mese. In mod tradițional cafenele, care isi au originea in Europa si sunt puternic asociate cu Franta, sunt decorate casual. Originalitatea amenajarii lor face imposibila o definire a mobilierului recomandat: orice poate fi abordat, de la stil contemporan, la clasic, cu mentiunea ca sunt dependente de confort, materiale naturale si mici piese de arta.

Restaurante familiale, pizzerii, osterii si alte localuri traditionale sau internationale. Aici intra toate restaurantele cu atmosfera relaxata in care se servesc preparate usoare si rapide: pizza, paste, salate, dar si mancaruri cu specific asiatic, libanez, turcesc etc. Avand o servire de restaurant, cu ospatari si mese pregatite, dar servind feluri cu preparare rapida, astfel de spatii isi asigura un public destul de numeros daca isi fac de la inceput o pozitionare corecta. Toate spatiile amintitie pot fi bazate pe mobilier prietenos, confortabil, cu forme sau texturi naturale. Dar cum inspiratia ambientului poate fi adusa din cele mai indepartate colturi ale lumii, in materie de stil si confort intalnim chiar cea mai larga gama de tipuri de mobilarea posibile, cu contraste semnificative. (Specificatie: Osteria este genul de resturant italian mai putin formal decat o Trattoria, unde se poate manca foarte bine impreuna cu familia.)

 

Bistro Un bistro poate fi similar cu o cafenea, produsele alimnetare fiind simple si orientate in special spre preparate de patiserie. Spre deosebire de cafenele, unele bistrouri pot oferi insa optiuni mai multe, inclusiv oferta de mese calde si un meniu mai bogat. Apare din nou asocierea cu Franta, de unde si recomandarea pentru un cadru informal, in care alegerea mobilierului mizeaza pe confort si o estetica delicata. Chic, boem, sau (mai rar) cozy sunt doar cateva dintre apelativele cu care sunt descrise bistrourile de succes.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.