Cinci volume si o curte centrala definesc o casa de vacanta
Aceasta casa de vacanta din Danemarca, destinata unei familii cu cinci membri si un animal de companie, este impartita in cinci volume separate organizate in jurul unei curti interioare. Echipa de arhitecti Jarmund/Vigsnaes s-a inspirat pentru acest proiect din locuintele traditionale rurale urmarind sa le ofere membrilor familiei intimitate, precum si spatii comune in care sa se poata relaxa.
Casa este amplasata intr-un satuc rasfirat din nordul insulei Sjaelland, Danemarca. Organizata in plan sub forma de stea, casa isi repartizeaza functiunile in fiecare din cele cinci volumetrii astfel: bucataria, dormitorul parintilor, dormitorul copiilor, zona de oaspeti si zona pentru utilitati. Fiecare volumetrie este o casa in miniatura, cu acoperisuri in doua ape, ale caror pante sunt diferite dar cu nivelul coamelor si al stresinilor pastrat la fel, pentru o nota de unitate estetica.
Pe langa un plus de intimitate pe care aceasta organizare separata il ofera, formele pavilionare datorita amplasarii lor reusesc sa protejeze curtea interioara de vanturile puternice oferind familiei si oaspetilor un spatiu deschis in care pot sa petreaca mai mult timp.
Peretii laterali si acoperisurile volumelor au fost finisate cu panouri din tabla cutata in vreme ce peretii de capat au fost placati cu sipci din lemn de larice. Curtea interioara a fost pavata cu piatra naturala inchisa la culoare astfel incat sa capteze si sa inmagazineze peste zi caldura de la soare, contribuind in acest fel la crearea unui micro-climat placut.