Arh. Andrei Butușină: la trasare, beneficiarilor mereu li se pare casa prea mică | Oameni în spațiu | VIDEO INTERVIU

Iată, în cele ce urmează, transcrierea integrală a discuției:

Radu Negoiță: Salut! Aici arhitect Radu Negoiță. Suntem la podcastul Oameni în spațiu, care este spațiul de pe YouTube unde discutăm despre arhitectură, orașe și societate. Alături de mine astăzi este arhitectul Andrei Butușină, jumătatea CRAFTR împreună cu Cătălin Sandu, care este una dintre firmele cele mai prezente cu amenajări interioare și arhitectură pe Instagram și au o serie de lucrări care ne-au atras atenția în mod deosebit. Bine ai venit, Andrei!

Andrei Butușină: Salutări, Radu! Mulțumesc pentru invitație!

RN: Noi ne știm de mai demult. Am mai colaborat în trecut la un proiect mai mare și îmi face mare plăcere să ne revedem.

AB: Și mie!

RN: Bun. Hai să începem cu începutul, pentru că tot v-am spus despre lucrurile pe care le fac ei, Cătălin și Andrei. Cătălin nu a putut să fie alături de noi, dar din cauza asta îl avem aici pe Andrei, ca să vorbească în numele firmei.

AB: Da, sper să pot să-i țin locul.

RN: Exact. Mi-a plăcut foarte mult la voi, mă uitam la ce ați lucrat, și mi-a plăcut foarte mult ceea ce ați numit voi Casa VU. De la ce vine numele?

AB: În general sunt abrevieri de la numele clienților.

RN: Dacă vă uitați pe Instagramul CRAFTR o veți vedea printre lucrările lor și veți observa ceea ce mi-a sărit și mie în ochi, este o arhitectură care nu are zugrăveală la vedere, este o cărămidă aparentă, și voiam să te întreb: Ce fel de om ”nebun”, cu ghilimele de rigoare, îi dă voie arhitectului să-i lase casa fără polistiren, așa, cu cărămida goală?

AB: Nu știu dacă este neapărat vorba de ”nebun”. Clienții pentru care am făcut casa, să zic așa, au fost primii noștri clienți când am înființat firma și alături de ei am crescut. Nu e primul proiect, acesta cred că este al patrulea pe care l-am avut împreună. Și, da, au avut pur și simplu încredere. Am observat chestia asta în timp, clienții care au revenit sau care au mai lucrat anterior cu un arhitect au un grad mai mare de încredere față de arhitect în general. Iar acolo nu este chiar o cărămidă aparentă, este o bratcă pusă pe un termosistem. Casa beneficiază de toate straturile de...

RN: Un fel de klinker...

AB: Da.

RN: Și ea este prinsă direct pe termosistem sau are o structură fină și ușoară a ei?

AB: Sunt două variante. Noi am folosit varianta cu adeziv, e lipită direct pe termosistem și e testată, adică este o soluție dată de producător, nu e nimic improvizat.

RN: Deci până la urmă clienții au avut dreptate să aibă încredere în voi și a patra oară, să zicem, pentru că ați testat soluția și nu ați experimentat oarecum în neant, riscând...

AB: Nu se întâmplă să propunem lucruri imposibile. Adică, mereu sunt documentate și studiate înainte.

RN: Eu după cum te știu, știam lucrul astă de când am lucrat împreună. Am observat că ai o zonă de cercetare care până la urmă este foarte binevenită în zona proiectării și a lucrurilor care se concretizează și după aia trebuie întreținute.Dar am vrut să subliniem lucrul astă în discuție pentru că multă lume vine la arhitect îndoită. Adică, sunt pregătiți să-și facă o casă, dar nu întotdeauna sunt pregătiți să-l asculte pe ală care se ocupă cu facut case.

AB: Da, pentru că cred că suntem în plin proces de a învăța ce înseamnă colaborarea cu un arhitect – sau a reînvăța – și pot să spun că de când avem noi firma, de aproape zece ani, nouă, zece ani, am văzut efectiv creșterea atât la nivelul lucrărilor, cât și a încrederii pe care o acordă clienții unui arhitect. Dacă la început erau mult mai sceptici acum din ce în ce mai mulți sunt mai încrezători.

RN: Au fost încrezători și să vă lase să nu le acoperiți casa cu ape. Ceea ce iarăși este o chestie. Am avut mai multe discuții la un moment dat. Clientul voia să fie așa, pentru că așa era el sigur că nu îi intră apa.

AB: Atât timp cât folosești o hidroizolație într-un mod corect nu ai de ce să ai probleme. Adică, dacă este executată cu toți pașii respectați nu văd de ce ar apărea nicăieri o problemă. Nu sunt de părere că un acoperiș tereasă sau în două ape e mai bun, atât timp cât ambele sunt gândite frumos.

RN: Fiecare pentru stilul ei.

AB: Până și casa aceasta a trecut prin mai multe iterații, până am bătut în cuie conceptul final. Am avut și varianta ei în două ape. La un moment dat am avut și varianta ei cu acoperiș din stuf, dar, iarăși, cercetând tot ce înseamnă un acoperiș din stuf, ce presupune ca mentenanță, mi-am dat seama că e nepotrivită.

RN: Și tot lucrul astă a funcționat și voi ați trecut prin iterațiile astea împreună cu clientul. Nu a fost o relație ruptă, ci a fost o relație de colaborare, de discuție, nu?

AB: Tocmai, pentru că cu cât colaborarea și dialogul sunt mai deschise și mai sincere, cu atât rezultatele sunt mai bune.

RN: Voi aveți acolo pe Instagram câteva apartamente, sunt amenajări de interior. În unul din ele ați fost foarte drăguți și mi-ați permis să filmez la un moment dat. Mie mi-a plăcut cum au fost rezolvate detaliile. Există o atenție la detaliu pe care eu o găsesc foarte odihnitoare. Mai este un proiect, unde țin minte atunci că nu am putut să merg, e proiectul CB. Care e factorul ”wow” din proiectul apartamentului CB? Nu mă refer doar la piesele de mobilier, pentru că până la urmă, eu țin minte că am discutat atunci și aveați niște rafturi care erau creația voastră de designeri. Ce face ansamblul ăla să creeze acel grad de interes și lumea dă share la ce ați făcut voi? Și oamenii discută, zic ”Uite, vreau cam așa”. Uite ce fain e proiectul ăsta, foarte instagramabil.

AB: Da, în general ni se întâmplă de fiecare dată când postăm un proiect să avem câteva întrebări. De unde e o piesă, de unde e cealaltă, dar cred că nu suntem în căutarea unui ”wow” doar pentru o piesă de mobilier, ci mai degrabă al ansamblului general, al tuturor pieselor pe care le folosim și încercăm să folosim piese cât mai omogene. Adică, să nu fie doar un punct de atenție, mereu când te uiți să găsești mici detalii.

RN: Este vorba de un ansamblu. Ansamblul trebuie să rimeze, elemente ansamblului trebuie să alcătuiască un tot.

AB: Exact. Și ne place de cele mai multe ori să avem mici detalii pe care când te uiți de la depărtare nu le vezi, dar când te apropii de corp să fie prezente.

RN: Corpul ală de mobilier îl ai și la tine acasă. Este vorba de un raft metalic, vă las pe voi să-l descoperiți la ei pe Instagramul CRAFTR. Am eu o întrebare care îmi place și am discutat și cu invitatul precedent, i-am pus aceeași întrebare: Cum ai refuzat o dată un client? Pentru că arhitecții, apropo, uneori mai și refuză când nu le convin condițiile.

AB: Dacă clientul, să zic așa, nu e compatibil cu stilul nostru – și asta nu e doar așa că ne întâlnim și nu ne placem, ci pur și simplu e un proces. Avem un brief pe care îl cerem clienților, niște imagini de referință. Brief sau temă de proiectare în baza căruia noi ar trebui să îi oferim un proiect tailor made, să zic așa.

RN: Proiect pe ce are nevoie.

AB: Exact. Dar se întâmplă în unele cazuri, ce-i drept rare, pentru că de cele mai multe ori prin portofoliu ne-am și filtrat clienții. Adică, cine vine la noi cumva a parcurs portofoliul și știe ce o să obțină. Dar în cazul în care a venit să zic în baza unei recomandări și nu ne-a studiat foarte bine înainte, dacă referințele lui sunt diametral opuse față de ce practicăm noi, atunci pur și simplu e direct. Îi spunem că nu credem că suntem cea mai bună soluție pentru el, încercăm să-l îndrumăm către colegi care sunt mai aproape de stilul și nevoile și nevoile lui și cam asta este.

RN: Cred că e cinstit. Până la urmă e vorba de comunicare directă.

AB: Exact cum spuneam mai devreme, atât timp cât comunici direct e cel mai bine.

RN: E un lucru pe care o bună parte din societatea românească încă nu-l înțelege. Arhitectul, așa cum este el în forma sa cea mai utilă societății, e cineva care e mai retras de ceea ce poate să creeze și ceea ce poate să lase după el, de un lucru care poate să-i facă cinste, conform principiilor lui, decât doar de recompensa financiară. E foarte important să fii corect cu persoana cu care discuți, pentru că dacă nu e o relație bazată pe încredere, dat fiind faptul că vei sta cu omul ăla în discuții niște luni de zile, dacă nu un an.

AB: Poate chiar mai bine în unele cazuri.

RN: Exact, poate chiar mai bine. Poate să iasă... Apar tensiuni inerente.

AB: Da. De cele mai multe ori, tensiunile, inevitabil, în anumit punct al proiectului vor apărea. Ideea e, cel puțin din punctul nostru de vedere, clientul să fie sigur că vom căuta cea mai bună soluție pentru interesul lui și al proiectului.

RN: Lucrările sunt de diverse dimensiuni. Când ai o casă procedezi într-un fel, când ai o amenajare de interior, procedeul e ușor diferit, foarte diferit. Cum procedezi, cum faceți voi când aveți un spațiu îngust, mic, cum păcăliți percepția, cum îl faceți astfel încât să transformați, să zicem, senzația aia de pe una dintre axe îngust, cum e chiar în apartamentul care e al tău, în ceva mai amplu? Care sunt metodele folosite?

AB: Sunt trucurile clasice: canapea pe picioare înalte, oglinzi, culori deschise etc., dar cred că procesul este foarte similar cu orice alt proiect, și anume să ai un brief foarte bine structurat și gândit, astfel încât să știi de la bun început unde o să-și aibă loc fiecare lucru din casă. Astfel încât totul să fie cât mai curat.

RN: Deci e vorba de golirea spațiului din zona aia de lucruri care ar putea să creeze gâtuiri, sugrumări.

AB: Exact. Să fie totul cât mai ordonat și la locul lui, cred că asta contează cel mai mult.

RN: Eu voiam să merg și spre peretele ală închis la culoare, pe care se profilează chiar raftul pe care l-ați creat voi.

AB: Da. Acolo logica a fost să creăm un perete închis la culoare, astfel încât biblioteca și restul să pară că...

RN: Să iasă în evidență.

AB: Da, și că plutesc un pic în spațiu.

RN: Plutind în spațiu automat transmite lucrul ăsta subconștientului, deci e spațiu și oarecum în spatele bibliotecii.

AB: Exact.

RN: Nu e atât de aproape pe cât credeai. Așa am citit și eu lucrul ăsta și mi s-a părut o abordare interesantă și reușită.

Cum gestionați voi ca firmă relația cu autoritățile și cum câștigați timp suprapunând lucrurile care oricum își iau o bucată din timpul alocat proiectului? Există timpi morți în tatonarea administrației?

AB: Evident că pot exista acești timp morți. Din păcate nu ai cum să-i eviți când există. Din fericire, marea majoritate a proiectelor fiind de interior și unele nu necesită nicio intervenție pe compartimentări, acolo e totul pe repede-nainte. În schimb, când e vorba de o amenajare interioară, că dărâmi un perete mic nestructural, evident nestructural, procesul e același ca la orice proiect: trebuie autorizație depusă și așteptat. Noi, ce le sugerăm tuturor clienților e să vină când mai din timp. Adică, cu cât încep mai devreme cu atât șansele de a te bloca de-a lungul proiectului sunt mai mici. Evident, pot apărea întotdeauna, nu știu, întoareceri ale unui dosar depus sau blocaje, cereri suplimentare. Dar ce trebuie să înțeleagă, iarăși, clienții sau benefiarii e că acestea nu țin neapărat de calitatea proiectului dat de arhitect, ci pur și simplu țin de partea de logistică și...

RN: A statului, a administrație.

AB: Exact. Intenția arhitectului întotdeauna va fi să aibă un proiect, că e vorba de noi sau orice alt arhitect, bănuiesc, să dea un proiect cât mai bine detaliat astfel încât să nu treacă prin aceste blocaje. Dar, din păcate, uneori se mai întâmplă.

RN: E vorba și de niște cutume, din ce am observat eu. Unele sunt la nivel local. Adică, poți să ai surpriza ca la o primărie să-ți ceară un lucru imperativ, cu toate că în lege nu este foarte clar că se vrea lucrul ăla, iar în altă primărie să se omită total lucrul respectiv. Deci, un cadru legal destul de știrb și plin de zone gri nu poate decât să creeze situații imprevizibile și care de obicei nu au de a face cu, nu știu, calitatea soluției. Da, OK, dacă să zicem ai o zonă unde n-ai voie să faci o fermă de bovine, în mijlocul orașului, bineînțeles, da, o să te dea înapoi. Dar există și chichițele astea la proiecte obișnuite, când într-o zonă rezidențială îți dorești să cumperi o casă și ăla îți mai cere ceva față de ce te-ai fi așteptat.

RN: Bun. Cât costă, voiam să te întreb chestia asta, cât costă un metru pătrat de la, hai să zicem de la roșu, într-una dintre amenajările care au ieșit ca ale voastre? Pentru că există un grad de detaliere și de precizie care bănuiesc că crește costurile de implementare.

AB: Le crește, dar nu aș spune că detaliile de care spuneam și mai devreme sunt cele care cresc neapărat costul.

RN: Calitatea per ansamblu.

AB: Ci calitatea per ansamblu. Acum, am mai avut diverse proiecte publicate în articole, unde am spus prețul, ne-am luat foarte mult...

RN: Serios?

AB. Da... hate, dacă pot să spun așa.

RN: S-au luat de voi. Bă, voi sunteți scumpi, cum vă permiteți?

AB: Nu că suntem scumpi, ci că e exagerat prețul. Clar, în amenajările noastre, o amenajare de calitate în care, să zicem, se demolează tot ce e într-un apartament și se reface de la zero, ajungem undeva la 1.000 de euro pe metru pătrat. Am avut amenajări care au fost cu buget dublu față de acest buget și am avut amenajări care au fost la 500 de euro pe metru pătrat. Nu este un dat că se face doar într-un anumit buget. Dar, ce vreau să spun e că...

RN: Deci cu un buget de 500 de euro pe metru pătrat poate să iasă ceva la fel de instagramabil, ca să folosesc vulgarismul ăsta...

AB: Da. Într-o oarecare măsură.

RN: Exact. Într-o oarecare măsură ce ce ați făcut voi. Adică cu o mobilă care nu e neapărat standard, cu piese de mobilier de calitate pe care îți dorești la un moment dat să le faci să rezoneze cu restul mediului, cu o gândire de ansamblu care să-ți facă spațiul practic, ușor de întreținut, luminos.

AB: Da, dar nu în prețul acesta de 500 de euro pe metru pătrat. De cele mai multe ori nu poți să ai o lucrare în care intervii pe finisajele existente. Adică, e foarte simplu. Dacă pui și un parchet simplu, de 100 de lei pe metru pătrat și ai 50 de metri, 100 de metri, deja s-au dus mulți bani în... Dar ideea e, arhitectul trebuie să scoată maximum din bugetul pe care îl are de la beneficiar. Sunt cazuri în care bugetul beneficiarului este absolut insuficient. De multe ori am atras atenția asupra acestui lucru. Cei care au mai trecut prin amenajări știu cât de repede poate crește un buget. Adică, cât de repede se consumă un buget. Cei care nu au mai trecut prin amenajări, cumva, când le spunem la ce costuri să se aștepte...

RN: Se sperie.

AB: Ori se sperie, ori spun că ne descurcăm și nu o să ajungem acolo, ca în final să ajungem fix la prețurile estimate inițial.

RN: Și totul făcut pe baza unor alte măsurători care validează oarecum, nu este o cifră scoasă din burtă. Domne, te costă atâția marafeți la metru pătrat.

AB: Nu, toate costurile sunt transparente. Adică, what you see is what you get.

RN: Exact.

AB: Ce vezi aia primești. Dar, da, e un subiect care e încă tabu. Sunt o grămadă de articole, amenajare sau apartament făcut cu 10.000 de euro, cu 15.000 de euro. Dar acolo nu spune nimeni care erau piesele de mobier care existau deja, ce sacrificii s-au făcut... sau... s-a schimbat instalația electrică sau nu s-a schimbat. Adică, sunt multe etape într-un proiect, cel puțin într-o renovare integrală pe un spațiu vechi, care mănâncă foarte mulți bani. Ăsta este adevărul și, dacă vrei să fie un produs care va rezista de-a lungul timpului...

RN: Care în timpul folosirii să nu aibă de suferit.

AB: Da, exact.

RN: Ceva pe care nu ai nevoie să- tot refaci. Așa este. Probabil că mai e vorba și de lucruri care să se potrivească oarecum cu ce-și dorește clientul. Pentru că la un moment dat spațiul omului trebuie să reflecte puțin ceva din interiorul lui și valorile lui. Și în situația asta nu întotdeauna mobilierul standard vine cu ce i-ar plăcea lui să vadă în jurul lui. Și atunci, da, să zicem că n-au cum să faci totul pe comandă, dar unele lucruri va trebui, ca să completezi cu ele ansamblul ăla.

AB: Da.

RN: Cum vă promovați voi și de ce faceți așa și nu altfel? Cum se promovează arhitecții? Asta e o întrebare pe care nu am mai pus-o.

AB: Facebook, Instagram.

RN: Imaginea este cea care convinge.

AB: Da.

RN: Cea care face oamenii să pună prima întrebare.

AB: În cazul nostru, da, și, evident, în baza recomandărilor.Clienții mulțumiți de colaborarea cu noi ne-au mai adus, la rândul lor, alți clienți. Și e o chestie care...

RN: Prin viu grai și prin seducția imaginilor.

AB: Exact.

RN: Bun. Ce sfat ai da tu, Andrei Butușină, cuiva care vrea să-și facă o casă? Cum să-și găsească un arhitect bun? Unde să-l găsească? Cum să selecteze?

AB: Să aibă o întâlnire cu arhitectul, să parcurgă împreună cu el pașii care ar trebui să fie urmați în tot procesul ăsta de construcție, de la ce înseamnă concept la ce înseamnă proiect tehnic și următorii pași în execuție și asistență. Adică, să înțeagă foarte clar ce va avea la final. Adică, va avea doar un pachet de randări frumoase și apoi va trebui să alerge el prin țară...

RN: Exact, să facă el alergătura după materiale.

AB: Da. Și să nu știe și să trebuiască să învețe el efectiv meserii de toate felurile. Sau să știe că arhitectul cu care va lucra îi va oferi un proiect foarte bine detaliat și care îi va oferi ulterior, după faza de proiectare, asistență în implemetare.

RN: Ce înțelegi prin asistență în implementare?

AB: Să-i fie... Inevitabil, de-a lungul proiectului se întâmplă să apară, nu știu, dacă e o intervenție pe un spațiu, să fie neconcordanțe. Sau dacă e de consolidat o casă să apară modificări și așa mai departe. Până și la casele făcute de la zero e posibil să se schimbe anumite soluții în timpul șantierului.

RN: Există factorul neprevăzut.

AB: Exact, factorul neprevăzut. Și să știe că arhitectul cu care lucrează va fi în stare să-i ofere cea mai bună soluție pentru noua situație. Inevitabil se vor întâmpla, indiferent de proiect, aceste modificări sau neprevăzute ale proiectului. Că e vorba de o greșeală a producătorului de mobilier, când vorbim de mobilier custom – ori se înlocuiește, ori se poate găsi o soluție. Dar, întotdeauna, să existe această comunicare despre care vorbeam și mai devreme și să nu fie doar o chestie foarte riguroasă.

RN: Cred că e vorba de reziliență – acum eu gândesc cu voce tare, de un anume grad de reziliență și de flexibilitate din partea ambelor părți. La un moment dat arhitectul trebuie, e obligat să înțeleagă nevoile mai puțin raționale ale clientului, pentru că până la urmă omul respectiv poate să aibă niște așteptări, poate să aibă niste proiecții apropo de cum va fi spațiul pe care el îl va umple împreună cu familia lui în următoarele decenii. Dar, în același timp, și clientul trebuie să reziste probabil psihologic, să zic, la faptul că se pregătea să aibă un lucru. Să nu se atașeze fix de o imagine a ceva ce încă nu există.

AB: Exact.

RN: Pentru că lucrurile sunt foarte fluide. Poate să apară o mulțime de elemente de neprevăzut. Poate să fie, să zicem, o instituție a statului care să-ți garanteze că nu trece o țeavă prin pământul ăla și după aia să-ți dai seama ca toată clădirea va trebui să se ridice un metru pentru că acolo era un cămin de beton despre care nimeni nu știa.

AB: Da. Acum, astă e un exemplu extrem.

RN: E ceva din ce am pățit eu.

AB: Dar în tot procesul acesta, nu știu, trebuie să fii, cum spuneai, flexibil, să înțelegi că sunt niște etape. Și în construcții, de exemplu, când se trasează fundațiile și începe prima dată să se ridice structura, beneficiarii printre primele vizite li se pare că o să fie prea mică casa. După care începe zidăria, pare că e mai mare, după care ajunge iar la o zonă de gri, pare foarte mică, trebuie să-i liniștești și în momentul în care ajunge la alb toată lumea răsuflă ușurată că e ce trebuie.

RN: De-aia, vezi, e chestie de percepție, pentru că, la un moment dat discutam cu cineva apropo de pagima mea Case strâmbe pe radar. Domne, dacă tu mergi la o vizionare și intri într-u apartament nou care e gol. Dezvoltatorul de-abia l-a făcut la alb și bineînțeles că scopul lui este să vândă. Ăsta este scopul lui în economie. Și atunci el o să spună: ”Deci, e ideal. Deci, ți șe potrivește. Deci, uite, ai termopane și parchet pe jos. E minunat, când semnăm?” Și ăsta e momentul în care eu în întreb adesea pe oameni: Domne, tu știi diferența dintre 2,70 și 2,80? Adică, dacă eu te bag într-o cameră și te uiți la un perete știi dacă are fix 2,70 sau 2,80. Și omul zice: ”Aș putea să-mi dau seama, dar nu știu dacă așa de precis”. Și zic, bun, tu nu știi dacă prin fața patului au loc să circule două persoane cât de cât lejer sau să se lovească una cu pulpa de pat, să o ocolească pe cealaltă când e grabă dimineața și așa mai departe. La fel e și aici. E vorba de percepția subiectivă a unui spațiu care încă nu e populat cu pereți, cu mobilă, cu ferestre, cu uși și așa mai departe.

AB: Da, corect. Adică e un schelet doar în momentul respectiv.

RN: Da, e o schiță a ceea ce va urma să fie. Da, interesant. Mersi frumos, mersi că ai venit, Andrei!  

Pentru mai multe informații despre activitatea biroului de proiectare fondat de către arh. Andrei Butușină împreună cu arh. Cătălin Sandu, vizitați www.craftr.eu.