Apartament cu design modern intr-o structura din secolul al XIX-lea
Designerii Alena Makagon, Alexandr Ivasiv si Artem Zavarzin au lucrat impreuna sa reamenajeze acest apartament Kiev, Ucraina care se regaseste intr-un imobil vechi datand din secolul al XIX-lea. Avand in vedere stilul arhitectural al cladirii, incaperile cu tavane inalte, profilele si decoratiile din ipsos, vitrajele generoase, designerii au dorit sa pastreze cat mai multe caracteristici si sa le puna in valoare. Interventiile lor sunt menite sa completeze desingul general cu elemente si materiale moderne, texturi si culori placute.
In zona de intrare a apartamentului ,imaginea cu care esti intampinat este una contemporana. O casuta realizata dintr-un cadru metalic vopsit in turcoaz este primul lucru pe care il vezi. Partea cu usi acoperite cu oglinzi mascheaza un dulap pentru haine in vreme ce langa se afla amenajat spatiul pentru cainele familiei. In aceasta structura a fost ascunsa si unitatea de climatizare cu o serie de tevi colorate care strapung tavanul incaperii.
In zona de zi, spatiul este generos, peretii sunt albi iar elementele decorative contrastreaza placut cu mobilierul modern si pardoselile din lemn masiv. Un corp de iluminat cu brate asimetrice si abajururi planeaza delicat deasupra locului de luat masa.
In spatele mesei se afla bucataria, ascunsa in spatele unor usi vitrate glisante, care permite astfel delimitarea zonei de restul spatiului. Pentru a masca televizorul arhitectii au folosit o oglinda invechita artificial.
In dormitorul matrimonial, dulapurile inzidite au fost amplasate in mijlocul incaperii, delimitand zona de dormit de dressing. LED-uri pozitionate la partea superioara a dulapurilor creeaza o lumina calda si elimina complet nevoia de a instala o sursa centrala de lumina, suspendata de tavan. De o parte si de alta a dulapurilor a ramas suficient spatiu pentru circulatie si pentru un birou amplasat in dreptul geamului. In baia principala un perete este acoperit integral cu o imagine alb-negru a unui lant muntos. Lavoarul este montat intr-o piesa de mobilier ce se sprijina pe doua picioare, in vreme ce o oglinda mare, corpuri de iluminat cu abajururi aurite si bateriile negre adauga o nota de eleganta incaperii.
In camera copilului, desene pline de culoare apar pe pereti pentru a personaliza spatiul. Mobilierul este pastrat la un minim necesar, deschis la culoare obtinand un contrast placut cu parchetul din lemn masiv. In cea de a doua baie, un lavoar adanc din beton aparent pare sa pluteasca deasupra pardoselii din marmura. Usa din sticla de la zona de dus nu intrerupe in nici un fel continuitatea modelului de pe perete.
Amenajarea demonstreaza ca se pot combina elemente noi si vechi, iar rezultatul sa fie unul deosebit.